Apa Serv demarează un nou proiect de modernizare a unei rețele de apă din Petroșani

poiana1Apa Serv intenționează reabilitarea din fonduri proprii a rețelei de distribuție a apei potabile din zona străzilor Poienilor, Uzinei și Pomilor din municipiul Petroșani.

Decizia a fost luată de către directorul general al Apa Serv, Costel Avram, în urma analizării situației rețelelor existente pe aceste străzi, situație semnalată de cetățenii din zonă în cadrul programului său de audiențe.

”Am luat act, în cadrul ședințelor de audiențe de săptămâna trecută, de problema semnalată de un locatar de pe strada Poienilor din municipiul Petroșani și am dispus unei echipe tehnice din cadrul Apa Serv Valea Jiului să evalueze situația la fața locului, dar și măsurile care pot fi luate. În urma discuțiilor cu beneficiarii şi a situaţiei din zona respectivă, se analizează posibilitatea reabilitării integrale a reţelei de distribuţie a apei potabile pe strada Poienilor, iar pentru străzile Uzinei şi Pomilor intenționăm să realizăm o lucrare de reabilitare parţială a rețelei de apă”, a declarat Costel Avram, directorul  general al operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului.

Situația din teren a fost analizată, zilele trecute, de către o echipă de la Apa Serv  condusă de directorul  general Costel Avram, din care au făcut parte și șeful Departamentului Exploatare –  Florin Donisă,  dar și reprezentanți ai Serviciului Tehnic – Valentin Nicula  și ai Serviciului de Investiţii – Nistor Nicolae. Aceștia au stabilit că lungimea întregii conducte care trebuie reabilitată în zona străzii Poienilor din Petroșani este de aproximativ 300 m. Lucrarea urmează să fie executată dn fondurile proprii ale Apa Serv şi va deservi un numar de 30 abonaţi.

poiana2

[slideshow_deploy id=’27126′]