Întâlnire cu Avram Iancu din Petroșani la Secţia de Ştiințele Naturii de la Muzeul Olteniei

iancu-craiovaMuzeul Olteniei Craiova – Secţia de Ştiințele Naturii găzduiește sâmbătă, 25.02.2016, începând cu ora 10,00, o întâlnirea a publicului craiovean cu românul ce a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii, Avram Iancu, din Petroşani!

O frumoasă inițiativă organizată de Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei și Asociaţia Veteranmont România, prilej în care organizatorii i-au făcut o frumoasă prezentare sportivului nostru (de profesie bibliotecar), evocând faptul că realizările lui deosebite și performanțele din lumea sportului îi conferă dreptul de a fi numit erou național.

 „Veniţi sa-l cunoaşteţi  personal pe acest român erou şi dacă se poate să contribuim şi noi în orice mod la reuşita lui, dedicată exclusiv mândriei de a fi român. Această întâlnire este o ocazie unică ce nu trebuie pierdută de cei ce apreciază performanţa sportivă şi patriotismul dus până la graniţa sacrificiului, a  efortului şi curajului uman”, spun organizatorii.

Intre 20 iunie şi 20 august 2017, Avram Iancu va pune în operă o nouă premieră naţională şi mondială, respectiv parcurgerea înot (fără costum de neopren şi fără labe de înot) a celor 2860 km ai Dunării, de la izvoarele din Munții Pădurea Neagră până la vărsarea în Marea Neagră.  “Voi străbate 10 ţări şi 4 capitale, fluturând drapelul patriei noastre de-a lungul întregului curs al bătrânului fluviu… Şi ideea acestei noi provocări mi-a venit tot în bibliotecă. Am recitit romanul “Pilotul de pe Dunăre” a lui Jules Verne unde am redescoperit o poveste fascinantă”. Doar doi pământeni au pus în practică gândul de a înota toată Dunărea. Este vorba de slovenul Martin Strel, care în anul 2000 a reuşit să ajungă la final, în 58 de zile, ajutându-se de costumul de neopren şi de labele de înot. În 2006,  canadianca Mimi Hughes, avea să înoate acelaşi parcurs! S-a folosit şi ea de costumul de neopren dar a renunţat la labele de înot. Pentru acest fapt, la capătul unui efort impresionant, ajunge la final, epuizată, după 90 de zile. Eu NU am să folosesc DELOC costumul de neopren şi nici labele de înot. În acest sens este o premieră mondială şi o premieră naţională absolută”, a declarat Avram Iancu.

În ceea ce privește invitația Craiovei, Avram Iancu nu a întârziat să răspundă acesteia, onorat fiind de aprecierea de care se bucură în capitala olteniei.  „Pentru prietenii craioveni. La inițiativa Asociației Veteranmont, al cărui membru de onoare am devenit în ianuarie 2017, dau curs invitației de a mă întâlni cu voi, mâine 25.02.2017, la Muzeul Olteniei din Craiova. Vom povesti despre credința care mută și munții din loc, despre credința ce ne poate face să umblăm peste ape, despre depășirea limitelor noastre și, mai ales, limitele trasate de alții. Vom vorbi despre importanța și forța identității noastre naționale și multe altele. Vă mulțumesc”, mai spune Iancu.

[slideshow_deploy id=’24093′]