Tinerii care vor să-şi construiască o casă, în 2017, pot primi teren gratuit, de la Stat

Conform legislaţiei în vigoare, tinerii care vor să-şi construiască o casă în 2017 pot primi o mână de ajutor de la stat, prin acordarea la cerere a unui teren gratuit. Totuşi, pentru a putea beneficia de această facilitate, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, terenul este acordat pentru folosinţă gratuită, atât timp cât există casa pe el, însă acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

„Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”, prevede actul normativ, cu precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

Suprafeţele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ţinându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Bucureştiului, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă – de 300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp.

Fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local, după cum se arată în normele pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

capital.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]