Peste 3000 de locuri disponibile în clasa pregătitoare

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara s-au aflat, astăzi, la Petroșani. Aceștia au explicat modul în care se desfășoară înscrierea în clasa pregătitoare.

“În această săptămână a început, oficial, înscrierea elevilor în clasa pregătitoare. Pentru anul școlar 2017-2018 la nivelul județului oferim un număr de 145,5 clase. Avem învățământ simultan și există fracțiuni de clase în anumite. Așteptăm un număr de 3043 de potențiali elevi. Această cifră este realizată în funcție de recensământul pe care îl fac unitățile școlare la fiecare început de an școlar și calendarul pe care ni-l propune ministerul este 27 februarie – 16 martie, etapa I. Părinții posibilitatea ca în aceste trei săptămâni să își înscrie copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2017 și de asemenea pentru că avem situații în care unitățile școlare nu au arondate circumscripții acolo înscrierea se va finaliza în data de 16 martie, iar în cazul în care anumite unități de învățământ sunt mai căutate și înscrierile vor depăși numărul locurilor oferite atunci vom avea și o a doua etapă de înscriere care va începe în 23 martie și se va derula până în 13 aprilie și în care se vor stabili posibilitățile de a răspunde tuturor solicitărilor din partea părinților. La nivelul Văii Jiului avem un număr de 875 de locuri și în acest moment, după primele două zile de înscriere avem un număr de 174 de cereri procesate și validate”, a declarat Marta Mate, inspector școlar.

Elevii care împlinesc vârsta de 6 ani după data de 31 august vor fi evaluați din punct de vedere psihosomatic. Adică, aceștia vor trebui să răspundă unor întrebări uzuale, iar în cazul în care primesc aviz negativ, părinții trebuie să îi înscrie la grupa mare de la grădiniță.

[slideshow_deploy id=’13837′]