Petrila / Noul utilaj pentru tocat resturi vegetale în probe de funcționare

utilaj1La sfârșitul anului trecut, Primăria Orașului Petrila a făcut două achiziții foarte necesare desfășurării activității administrative a orașului.

Astfel, una dintre aceste achiziții a fost un Renault Master cu 7 locuri și ladă basculabilă pe trei părți, aceasta deoarece în dotarea primăriei se afla o Dacia Papuc care era deja depășită atât ca vechime cât și în privința volumului de lucrări. Această autoutilitară nouă va fi folosită atât pentru transportul rezidurilor din oraș și a muncitorilor la și de la locul de muncă.

Cea de-a doua achiziție despre care vorbim acum este un utilaj pentru tocat resturi vegetale, foarte util în condițiile în care aceste resturi nu își găseau soluția de a fi depozitate.

„În cursul anului trecut am observat că avem o cantitate foarte mare de resturi vegetale, crengi, frunze și alte resturi vegetale, pentru care nu aveam soluții de a le depozita, ele ocupând un volum foarte mare. Atunci am găsit soluția de a cumpăra acest utilaj de tocat resturile vegetale, cu care vom toca toate crengile care rezultă din curățirea pomilor, a zonelor verzi, a cimitirelor și așa mai departe”, a declarat primarul Vasile Jurca.

utilaj3

Astfel tocate aceste resturi vegetale ocupă un volum mai mic de depozitare, iar edilii de la Petrila intenționează ca acestea să poată fi folosite pentru centralele termice de la școli, pompieri, sau vor fi date celor cu probleme sociale care solicită lemne de foc în fiecare iarnă.

utilaj7

[slideshow_deploy id=’13835′]