Mihael Melczer: “Ceea ce nu s-a făcut până acum la Mintia este criminal”

Termocentrala de la Mintia riscă să fie oprită, printr-o sentință a instanței de judecată. Termoncetrala nu s-a conformat cerințelor de mediu, iar pentru a putea trece peste acest obstacol, conducerea Complexului Energetic Hunedoara a găsit o soluție tranzitorie.

“Mintia este o mare problemă, pentru că nu ne vom putea permite ca această termocentrală să fie închisă. Din păcate, ceea ce nu s-a făcut până acum la Mintia este criminal. Mintia este într-o stare deplorabilă, nu s-a făcut absolut nimic acolo, iar noi încercăm să facem, în primă fază, ca soluție tranzitorie, să trecem un grup care acum este în rezervă pe gaz, pentru a depăși momentul 2017 care ar putea însemna închiderea Mintiei prin hotărâre a instanței. Noi avem nevoie de o soluție tranzitorie să evităm un dezastru economic și social. Asta este singura variantă să trecem pe gaz cu fonduri proprii”, a declarat Mihael Melczer, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.

Din resursele proprii ale Complexului Energetic Hunedoara se va realiza o centrală electrică de pornire. Aceasta va contribui la scăderea costurilor, dar va asigura, pe perioada verii, și agentul termic pentru abonații serviciului de termoficare din Deva.

“La Mintia vom face și o centrală electrică de pornire. La Paroșeni există așa ceva, dar la Mintia fiind mai multe grupuri, un grupse pornea cu ajutorul altui arzător. Asta va însemna o scădere de costuri la orice pronire a grupurilor de la Mintia și anul acesta vom face revizia grupului 3, grup pe cărbune. Între timp făcând lucrurile astea și dovedind instanței bunele noastre intenții să putem accesa ajutorul de tip SIEG pentru a face un grup funcțional complet la Mintia pentru a merge pe termen lung înainte pe cărbune. La Mintia nu mai avem timp. Deja am demarat studiile pentru a realiza aceste lucruri. Revizia grupului 3 se va face în septembrie-octombrie, dar apreciem că o trecere a grupului 2 pe gaz ar dura vreo 6-7 luni, dacă toate merg bine. Grupul 3 de la Mintia, principalul grup cu care noi funcționăm are depășită durata de reparații capitale de câteva ori. Se poate strica oricând. Construind acea centrală termică de pornire, la Deva, pe timpul verii se va putea asigura apa caldă doar cu respectiva centrală. Ar fi costuri reduse”,  a mai subliniat sursa citată.

Garda de Mediu a dispus sistarea activității termocetralei Mintia în anul 2015, pentru neconformarea acesteia la cerințele de mediu. La judecarea cauzei pe fond, CEH a pierdut procesul. Apelul a fost înregistrat, însă deocamdată nu a fost stabilit un termen de judecată.

[slideshow_deploy id=’27028′]