Tichete sociale și pentru petrileni

Petrilenii care au venituri mici beneficiază de tichete sociale cu ocazia sărbătorilor Pascale. Consiliul Local al orașului Petrila a aprobat proiectul de hotătâre care vizează acordarea unor beneficii sociale.

“Aprobă acordarea unor beneficii sociale sub formă de tichete sociale în valoare de 50 lei persoanelor/familiilor singure cu probleme sociale din orașul Petrila, în vederea achiziționării unor alimente de bază pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Tichetele se vor acorda, în limita fondului aprobat prin bugetul local, persoanelor/familiilor care îndeplinesc următoarele condiții la data acordării beneficiilor sociale: beneficiază de un venit minim garantat, persoanele cu handicap grav și accentuat care nu realizează alte venituri decât indemnizația de handicap și indemnizația lunară de însoțitor pentru persoanele cu handicap grav”, arată edilii.

Distribuirea tichetelor sociale se va efectua de către SPLAS Petrila numai beneficiarilor care depun cererea conform modelului prin hotărâre de Consiliu Local, iar acestea vor fi distribuite pe baza actului de indentitate și a semnăturii de primire în listele întocmite conform cererilor înregistrate.

[slideshow_deploy id=’20328′]



(Următoarea știre) »