Coconea se pregătește intens pentru Red Bull X Alps
Mai puțin de trei luni de zile îl desparte pe parapantistul hunedorean de startul competiţiei exclusiviste derulate în Alpi, unde Toma participă încă de la prima ediţie.

Parângul este principalul „poligon” de atrenamente pentru parapantistul din Petroşani, iar în acest an speră la un loc pe podium. Toma a revenit din Himalaya unde a reușit să stabilească un record de distanță la zborul cu parapanta, după ce a străbătut peste o sută de kilometri în aer, la o înălțime de aproape 6.000 de metri. Parapantistul se pregătește intens atât în Parâng cât și în Retezat și este unul dintre favoriţii celor care urmăresc dura competiţie de căţărare, alergare şi parapantă ce se derulează în Alpii Europei. Red Bull X Alps este visul oricărui pasionat de sporturi extreme iar Toma a devenit unul dintre concurenţii care se confundă cu întrecerea mondială.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
