Turismul aduce milioane de lei la bugetul Hunedoarei

Anul trecut municipalitatea Hunedoara a obținut peste 5 milioane de lei, sumă intrată în bugetul local de pe urma celor care au vizitat Castelul Corvinilor.

În primul trimestru al acestui an s-au adunat la buget peste 350 de mii de lei, iar estimările privind numărul turiștilor care vor ajunge la monument în acest an sunt optimiste. Doar luna aceasta, castelul a fost vizitat de peste 13 mii de turiști. În acest an, la Castelul Corvinilor va începe și cel mai amplu proiect de reabilitare și conservare, în valoare de 5 milioane de euro, bani europeni. Lucrările ar trebui finalizate în 3 ani. Proiectul vizează restaurarea mai multor obiective de la castel, printre care se numără Turnul Pictat, Sala Cavalerilor, Sala Dietei, Turnul Capistrano, turnul nou și turnul vechi de poartă, Turnul Neboisia. Monument istoric din secolul al XIV-lea, care a aparținut lui Ioan de Hunedoara, Castelul Corvinilor a fost supus mai multor proceduri de restaurare de-a lungul timpului.

[slideshow_deploy id=’24093′]