Festivalul de talente ”Fii star în țara ta” de la Vulcan, la ora startului ediției a IV-a

afis star in tara taAjuns la cea de-a IV-a ediție, festivalul talentelor din Vulcan și Valea Jiului, ”Fii star în țara ta” și-a câștigat deja o binemeritată atenție și reputație la nivel regional, fapt confirmat prin interesul mare manifestat de cei care-și doresc să urce pe scena acestui eveniment cultural-artistic de excepție.

Inițiat și organizat de familia Cătălin și Antonela Țugulea, la ideea fiicei lor Monica, o talentată solistă de muzică ușoară și populară, festivalul ”Fii star în țara ta” a devenit un punct de reper în viața comunității locale din Valea Jiului, dar mai ales a municipiului Vulcan. Tot Vulcanul este gazdă și pentru ediția din acest an a Festivalului ”Fii star în țara ta” care debutează vineri, 28 aprilie 2017, prin organizarea unei parade a tuturor participanților, programată să se desfășoare pe bulevardul ”Mihai Viteazu”, cu începere de la ora 12,00.

În programul festivalului, care se va desfășura în acest an la sala IMAX (fosta sală de spectacole a Clubului Muncitoresc) Vulcan, sunt incluse două zile de concurs, în care sute de artiști din mai multe regiuni ale țării se vor întrece, în cele 5 secțiuni ale concursului, după cum urmează:

  • secțiunea de muzică populară;
  • secțiunea de muzică ușoară;
  • secțiunea de muzică instrumentală;
  • secțiunea de dansuri (pentru formații și ansambluri);
  • secțiunea de muzică în duet.

Spectacolele-concurs vor avea loc în zilele de 28 aprilie (de la ora 13,00), respectiv 29 aprilie (de la ora 10,00) pe tot parcursul celor două zile, publicul interesat și/sau susținătorii concurenților având posibilitatea de fi prezenți în sala de spectacol, în mod gratuit, intrarea la toate spectacolele festivalului fiind liberă evident, în limita spațiului disponibil.

star12

Pentru duminică, 30 aprilie 2017, începând cu ora 12,00 este prevăzut spectacolul de gală al festivalului, în cadrul căruia vor fi desemnați și premiați câștigătorii. Tot în cadrul spectacolului de gală sunt prevăzute o serie de recitaluri ale unor invitați.

Pentru ediția din acest an a festivalului-concurs ”Fii star în țara ta”, organizatorii, împreună cu partenerii, susținătorii și sponsorii care s-au raliat acestui demers de excepție, au constituit un substanțial fond de premiere, care face posibil ca toți participanții să beneficieze de atenția cuvenită pentru evoluția lor pe scenă. În plus, pentru câștigătorii fiecărei secțiuni din concurs, pe lângă cupe, diplome, medalii și premii în diverse produse și obiecte, organizatori oferă în acest an și câte un sejur pe Litoralul românesc.

Toate aceste ”ingrediente” anunță încă de pe acum un final de lună aprilie care va aduce, pentru trei zile, Vulcanul în atmosfera unui eveniment dedicat talentelor care și-au propus să facă aici primul pas pentru a deveni stele ale scenei artistice în și din România. Succes !

star partener

 

[slideshow_deploy id=’20328′]



(Următoarea știre) »