Ovidiu Moș a fost desemnat primar interimar la Deva

ovidiu mos devaA fost nevoie de două reuniuni extraordinare ale Consiliului local din municipiul Deva, pentru alegerea celui care îndeplini calitatea de primar interimar al municipiului Deva, după ce primarul Mircia Munteanu a fost demis prin ordin al prefectului județului Huneodara, ca urmare a condamnării sale definitive la 6 ani de închisoare cu executare și încarcerarea sa la Penitenciarul din Aiud.

Consilierii locali din Deva au avut de ales între cei doi viceprimari ai Devei, Cpsmin Răzvan Mareș (PSRo) și Ovidiu Moș (PSD). După o primă rundă de alegeri, rezultatul votului dat de consilierii locali a fost unul de egalitate și a fost nevoie de  o a doua reuniune extraordinaă a Consiliulu local pentru alegerea primarului interimar. De această dată, votul majoritar a revenit viceprimarului social-democrat Ovidiu Moș. Acesta va asigura conducerea Primăriei municipiului Deva, preluând toate atribuțiile primarului, până la organizarea de noi alegeri pentru funcția de primar.

”Sunt convins că mă voi achita cu succes de noile atribuţii. Este o mare responsabilitate pentru mine. Voi munci, astfel încât să reprezint aşa cum trebuie partidul din care fac parte”, a declarat Ovidiu Moș, noul primar interimar al municipiului Deva.

[slideshow_deploy id=’13837′]