Asociere pentru comunitate
Asociația San Montan din Petrila este cunoscută pentru acțiunile sportive pe care le derulează. Sportivitii încearcă să implice și membrii comunităților din Valea Jiului în astfel de acțiuni care au rolul de a promova mișcarea pentru a avea o viață sănătoasă. Autoritățile petrilene au încheiat un acord de parteneriat cu cei de la San Montan.

“Având în vedere cererea Asociației San Montan, prin care solicită asocierea cu instituția noastră în vederea organizării a două evenimente pe raza orașului Petrila, după cum urmează: competiția sportivă (acțiune de caritate) “Alături de salvați copiii” care va avea loc în data de 14.05.2015 în orașul Petrila – zona montană și de agrement Cheile Tăii și eveniment dedicat copiilor și tinerilor cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului care va avea loc în data de 01.06.2017 în orașul Petrila – zona Casei de Cultură Ladislau Schmidt, ținând seama că vor fi implicați efectiv copiii și tinerii din orașul Petrila, care vor participa la cele două evenimente, propun încheierea unui acord de asociere în scopul organizării acestora în bune condiții”, spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
Asfalt nou pe drumul spre stațiunea turistică Râușor din Retezat
Lucrările de reabilitare ale drumului județean DJ 686, desfășurate de Consiliul Județean Hunedoara pe teritoriulCItește mai departe
S-au semnat 7 noi contracte pentru eficietizarea energetică a blocurilor de locuințe din Lupeni
Vin vești bune pentru proprietarii unui noul lot de blocuri din municipiul Lupeni, pentru careCItește mai departe
Pistele pentru biciclete de la Petroșani devin vizibile
Peste 12 km de coridor integrat pentru biciclete și pietoni, care leagă zona de NordCItește mai departe
Premii de excelență pentru seniorii din educație din municipiul Lupeni, de Ziua Mondială a Educației
Pentru o parte dintre cadrele didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Lupeni, careCItește mai departe
Lucrări de întreținere și reparații realizate pe drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, în lunile august și septembrie 2026
Consiliul județean Hunedoara administrează una dintre cele mai vaste rețele de drumuri județene din țaraCItește mai departe
Municipiul Petroșani va avea primul parc industrial din Valea Jiului
Dorința autorităților locale din Valea Jiului de a veni în sprijinul investitorilor care-și propun săCItește mai departe
Problemele comunității din cartierul vulcănean Crividia, pe agenda administrației locale
Cu toate că, zi de zi, în ședințele de analiză cu aparatul de specialitate alCItește mai departe
Municipiul Deva consolidează dialogul și oportunitățile de colaborare cu Republica Austria
Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita ExcelențeiCItește mai departe
Rețea modernizată și extinsă de apă potabilă pentru satele Răscoala, Cimpa și Tirici din Petrila
Peste 300 de localnici din zonele Răscoala, Cimpa și Tirici, din Petrila beneficiază acum deCItește mai departe
Bani europeni pentru eficientizarea energetică și estetică la alte 4 blocuri din Lupeni
Proiectele de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale prin utilizarea fondurilor europene constituie, pentru comunitățile locale,CItește mai departe
Dr.ing. Sorin Burian este noul director general al INCD-INSMEX Petroșani
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroșani are,CItește mai departe
Reabilitarea parcului imobiliar continuă la Uricani
Orașul Uricani face parte dintre localitățile țării în care schimbările realizate prin implicarea autorităților publiceCItește mai departe
Municipiul Hunedoara stabilește noi legături de cooperare în China
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și reprezentanții autorităților locale ale districtului Huiji din orașul ZhengzhouCItește mai departe
A fost semnat contractul de lucrări pentru proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani
La sediul administrației publice locale din municipiul Petroșani a fost semnat pe data de 18CItește mai departe
Anunț convocator ședința CJH din 25 septembrie 2026
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare aCItește mai departe
