Activitatea Finanțelor Publice, blocată de greva funcționarilor

protest finanteAproximativ 22.000 de salariați ai sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice au participat astăzi, 15 mai 2017, la un protest spontan, ca reacție la proiectul legii salarizării, care duce la tăieri de salarii.

La protest participă salariați din toate județele țării, inclusiv municipiul București, aceștia solicitând Ministerului Finanțelor Publice și Guvernului revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea și importanța activității Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate (ANAF, direcții generale regionale ale finanțelor publice, etc). Activitatea Finanțelor Publice a fosy blocată astăzi și în Valea Jiului, unde funcționarii au afișat pe ușile sediului ANAF și ale Trezoreriei mesajul ”Protest spontant”.

Potrivit unui comunicat al federației sindicale SED LEX, acțiunile de protest sunt generate de tăierea salariilor și au fost declanșate de salariați urmând ca ele să se poată întinde pe o perioadă nedetarminată de timp, ceea ce poate duce la blocarea activității de colectare și a activităților de relații cu publicul.

Protest Finante.Still004

”Salariații Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcție care poate aduce venituri suplimentare. Guvernul României decât să plătească 35.000 de consultanți fiscali nou angajați, cu salarii de 10.000 lei, dublu față de un salariat al sistemului Ministerului Finanțelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariați responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiție mai realistă, corectă și cu efecte în timp, care ar duce la atragerea și păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face față noilor cerințe în implementarea politicii fiscale. Sindicatele au făcut toate eforturile ca acest conflict să nu escaladeze, însă pasivitatea autorităților în a găsi soluții i-a determinat pe salariați să reacționeze necontrolat. O prelungire a acestui conflict ar pune în pericol însăși punerea în practică a prevederilor actualului proiect al legii salarizării”, se arată în comunicatul sindicaliștilor protestatari.

[slideshow_deploy id=’13835′]



« (Știre anterioară)