Ministrul Fondurilor Europene, oaspetele Apa Serv Valea Jiului
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb va fi prezentă vineri, 19 mai 2017, în Valea Jiului. Domnia sa este oaspete al operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare Apa Serv Valea Jiului, invitația fiindu-i transmisă astăzi, la București, chiar de către Costel Avram, directorul general al ASVJ.
Informația a fost confirmată chiar de către Costel Avram, care spune că astăzi, la București, a stabilit împreună cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, ca vineri, 19 mai 2017 să fie semnat, la sediul Apa Serv Valea Jiului de la Petroșani, contactul de finanțare pentru proiectul European ”Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului”.
”Pentru acest eveniment, care dă startul unor investiții semnificative pentru toate localitățile Văii Jiului, ne va onora cu prezența chiar doamna Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, care va fi prezentă vineri, la Petroșani în fruntea echipei de experți, și-i mulțumesc pentru decizia pe care a luat-o de a semna acest proiect la noi acasă, la Petroșani. Proiectul Apa Serv Valea Jiului, primul de acest fel aprobat în România pe noul exercițiu financiar European, aduce Văii Jiului fonduri în valoare totală de 90 de milioane de euro. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei de la Apa Serv care, printr-un efort aboslut remarcabil, au făcut posibil ca noi să putem aplica pe acest program de finanțare și, în plus, să fim primul operator din România care are acces la fondurile alocate țării noastre pe acest domeniu major de activitate”, a declarat Costel Avram.
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
