250.000 pentru reconversia minerilor disponibilizați

 250.000 de lei s-au alocat pentru reconversia profesională a celor care își vor pierde locurile de muncă la Societatea Națională de Inchideri Mine Valea Jiului.

“Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului – S.A., operator economic ce desfășoară în principal activități în domeniul energetic, s-a efectuat avându-se în vedere următoarele:  nivelul preliminat al realizarilor pentru anul 2016; avizul C.A. nr. 3/04.03.2017 privind proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2017;  nivelul prevăzut al veniturilor în sumă de 121.353 mii lei este corelat cu cel al cheltuielilor în sumă de 121.160 mii lei, rezultatul brut fiind pozitiv, respectiv 193 mii lei;  volumul producției fizice luat în calculul veniturilor din producția vândută este de 236 mii tone huilă extrasă, cu o putere calorifică medie de 3.462 kcal/kg, corespunzătoare unei cantități totale de 816.980 gcal care valorificate dau o producție marfă de 44.117 mii lei”, arată proiectul aprobat de Executiv.

Veniturile totale care au în vedere și ajutorul de stat pentru închiderea minelor neviabile a fost diminuat cu suma de 8.456 mii lei, reprezentând reținerea de 10% reglementată de art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, rămânând în cuantum de 76.101 mii lei, defalcat astfel:  44.646 mii lei reprezentând ajutor de stat pentru acoperirea costurilor de producție;  31.455 mii lei reprezentând ajutor de stat pentru acoperirea costurilor excepționale, cu următoarea structură:  plăți compensatorii 14.062 mii lei;  lucrări de închideri mine 14.345 mii lei, din care: – lucrări pentru asigurarea securității în subteran: 7.368 mii lei; – lucrări legate de reabilitatea exploatărilor miniere: 4.547 mii lei; – lucrări de ecologizare: 2.430 mii lei; facilități pensionari: 2.798 mii lei; reconversie profesională: 250 mii lei.

“Deoarece activitatea societății are drept țintă închiderea definitivă până în anul 2019 a minelor Petrila, Paroșeni și Uricani, mine considerate necompetitive, pentru înfăptuirea acestui program a fost aprobat un ajutor de stat destinat acoperirii diferenței între costul de producție și prețul de livrare ori a unor cheltuieli excepționale așa cum au fost definite în planul de închidere, bugetul propus este în condiții de eficiență economică, rezultatul brut fiind pozitiv”, mai arată documentul.

[slideshow_deploy id=’27028′]