Nu sunt bani pentru drumul spre Herculane

Drumul care ar putea deschide legătura dintre Valea Jiului și Herculane este pavat cu minciuni și amăgiri. Construcția drumului național a început în anul 2002, iar într-un deceniu au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani, până în zona Câmpuşel, a Parcului Naţional Retezat.

Până în 2010, urmau să fie finalizaţi şi restul de 18 de kilometri ai DN66A, până la Izvoarele Cernei. Aici şoseaua se intersectează cu un alt drum naţional, DN67D, şi leagă astfel oraşele Văii Jiului de Băile Herculane. În anul 2010 ar fi trebuit finalizate lucrările, dar proiectul a fost suspendat din cauza contestațiilor depuse de organizațiile ecologiste. Câțiva ani mai târziu, proiectul a obținut avizele de mediu, însă nu a mai primit finanţare.

 

Sorin Grindeanu, premierul României, susține că nu există niciun proiect depus pentru finanțarea drumului care ar urma să facă legătura între Valea Jiului și Herculane. Mai mult, premierul arată că nu există nici sursa de finanțare pentru continuarea lucrărilor.

 

“Proiectul “DN 66A km 47+600 – km 66+204, Câmpul lui Neag – Cerna” nu se regăsește în anexa Master Planului General de Transport, ori în lista proiectelor fără clauza de reformă structurală șI nici în lista proiectelor cu clauza de reformă structurală, iar în present nu a fost identificată o sursă de finanțare pentru acesta, în acest an. Cunoscând importanța acestui drum național, vom analiza în continuare în raport cu sursele de finanțare destinate programului de modernizare a drumurilor naționale, posibilitatea de includere în programe prioritare a acestui obiectiv de investiții”, arată premierul Sorin Grindeanu.

În plus, premierul subliniază că o porțiune a carosabilului este total impracticabilă, aceasta reprezentând un pericol pentru siguranța conducătorilor auto.

[slideshow_deploy id=’36591′]