Ce au făcut consilierii județeni din Hunedoara în China ?

Potrivit unei informări publice prezentate de biroul de presă al Consiliului județean Hunedoara, o delegație a Consiliului Județean Hunedoara, condusă de dl. Sorin Adrian Vasilescu, vicepreședinte, a efectuat la începutul lunii iunie, o vizită de lucru în Republica Populară Chineză.

Deplasarea a fost organizată ca urmare a invitațiilor pe care oficialii hunedoreni le-au primit din partea Biroului de Relații Externe al Guvernului Popular al Provinciei Shaanxi din Xi’an, respectiv a Școlii de Afaceri Externe din Ningbo, Districtul Ningbo, Provincia Zhejiang, Republica Populară Chineză.

Delegația a avut un program încărcat care a presupus numeroase întâlniri oficiale cu autoritățile chineze, precum și cu numeroși decidenți chinezi în domenii cum sunt cele administrativ, educativ și cultural, afaceri și investiții.

Programul delegației a cuprins vizite în trei regiuni din Republica Populară Chineză, după cum urmează:

Provincia Shaanxi, Capitala Xi’an:
● Delegația a participat la „A 21-a ediție a Forumului de Investiții și Comerț între China de Est și China de Vest din perspectiva europeană și Expoziția Internațională a Drumului Mătăsii”, organizată de Autoritățile din Xi’an, Provincia Shaanxi (2-7 iunie 2017)
● Au avut loc întâlniri oficiale cu Autoritățile Provinciale din capitala Xi’an. A fost propus un Acord de Înfrățire între Provincia Shaanxi și Județul Hunedoara.
● Au avut loc întâlniri oficiale cu Autoritățile Primăriei Baoji și respectiv a Primăriei XiangYang. A fost propus un Acord de Înfrățire între Municipiul XiangYang și un Municipiu din Județul Hunedoara.
● A fost vizitată o companie de construcții specializată în infrastructura de drumuri și poduri aflată pe locul patru la nivelul Chinei și cu care există reale posibilități de colaborare în viitor.
● Urmare a vizitei la Spitalul de Medicină Tradițională Chineză din XiangYang, s-a creat posibilitatea de familiarizare, prin administrația județeană, a spitalelor hunedorene din subordine cu tehnicile medicale chineze.
● Vizitarea întreprinderii SINOL DENTAL LIMITED din XianYang, producătoare de echipamente stomatologice de ultimă generație, deschide posibilitatea inaugurării unui punct de lucru și în județul Hunedoara, după modelul celui existent deja la Cluj Napoca.
● În general, a fost discutată posibilitatea de organizare în anul 2018 în Județul Hunedoara a unei expoziții de promovare a produselor chinezești.

Provincia Zhejiang, Capitala Ningbo:
● Delegația a participat la „A 4-a Conferință despre cooperarea în domeniul educației și schimburilor interculturale între China și țările Europei Centrale și de Est”, organizată de Autoritățile din Ningbo, Districtul Ningbo, Provincia Zhejiang (8-12 iunie 2017), în cadrul căreia a fost făcută o prezentare a județului Hunedoara de către domnul Sorin Adrian Vasilescu.
● Delegaţia a participat la Forumul de Cooperare în domeniul Administrației Publice organizat de Primăria Ningbo.
● Delegaţia a participat la Conferința de Cooperare și Investiții China – Țările din Europa Centrală și de Est în cadrul celei de-a 3-a Expoziții de Comerț și Investiții China – Țările din Europa Centrală și de Est.
● A fost vizitată Școala de Afaceri Externe de la Ningbo și există reale posibilități de dezvoltare a colaborării în domeniul educațional cu Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva. De asemenea, la Școala internațională Ningbo, au fost semnate două acorduri de sponsorizare pentru Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva cu sumele de 200.000 de yuani și, respectiv, 300.000 de yuani pentru achiziționarea de instrumente muzicale și dotarea școlii devene.
● A fost vizitat Pavilionul Expozițional Românesc de la Ningbo. S-a obținut acordul formal pentru dezoltarea unor relații comerciale care ar da posibilitatea firmelor hunedorene să crească nivelul exporturilor pe relația China. Este vorba în principal de un interes al partenerilor chinezi pentru produse trandiționale din județul Hunedoara.
● Întâlnirea cu conducerea Institutului de Tehnologie din Zhejiang în Domeniul Stilistic și al Modei are ca premise posibilitatea de colaborare cu unități școlare cu profil asemănător, precum și cu firme private din Județul Hunedoara.

Capitala Beijing:
● A fost vizitat Institutul Cultural Român, unde a fost discutată posibilitatea susținerii la Beijing, în luna august a acestui an, a piesei de teatru „Infinitul Brâncuși” în interpretarea Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Municipiul Petroșani.
● Există reale posibilități de organizare în 2018 a unei expoziții la Beijing în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Hunedoara – Deva.

Componența delegației care a făcut deplasarea în Republica Populară Chineză:
1. Dl. VASILESCU Sorin Adrian, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, conducătorul delegației
2. Dna. DUNCA Victoria Alina, consilier județean, Consiliul Județean Hunedoara
3. Dl. VLAD Ovidiu, consilier județean, Consiliul Județean Hunedoara
4. Dl. CRIȘAN Dan-Eugen, șef serviciu relații externe, asocieri și comunicare interinstituțională, Consiliul Județean Hunedoara
5. Dna. VASIU Claudia Dorina, inspector școlar, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara
6. Dl. ZHAO Qi, traducător chineză-română, consultant special pentru Asia, profesor-lector Clasa Confucius din cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

[slideshow_deploy id=’13837′]