Discuții pe tema reabilitării şoselei de centură

Proiectul estimat la peste 4 milioane de lei prevede reabilitarea în întregime a circa trei kilometri din DN 66, centura ocolitoare a municipiului Petroșani. Administrația locală a cerut sprijin Consiliului Județean Hunedoara iar astăzi (miercuri) va avea loc o primă întâlnire între conducerile celor două instituții.

Refacerea șoselei de centură este absolut necesară iar Primăria Petroșani a întocmit proiectul tehnic și a scos la licitație lucrarea estimată la peste 4 milioane de lei. ”Noi sperăm să ne ajute Consiliul Județean pentru reabilitarea tronsonului de la sensul giratoriu cu Aeroportul și până la Biserica Catolică. Valoarea proiectului este foarte mare, noi am făcut studiul și am scos la licitație lucrarea. Acum suntem în procedura de evaluare, sunt trei firme care au licitat și într-o lună o să avem un câștigător. Apoi se încep lucrările dacă nu o să fie contestații, dar finanțarea este cum este. O parte punem noi și ne bazăm pe Consiliul Județean Hunedoara”, a declarat directorul DADPP Primăria Petroșani. Consiliul Județean Hunedoara susține investiția iar președintele instituției, Mircea Bobora, va discuta modul prin care se poate face ”asocierea” cu administrația din Valea Jiului. ”Mâine (n.r. miercuri) voi fi la domnul primar pentru a discuta proiectul. Categoric ne vom implica în acest proiect, dar vreau să discutăm detaliile, pentru că singurul lucru care este determinant este să găsim forma legală a acestei implicări”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora. Proiectul prevede refacerea străzii 1 Decembrie 1918 între km 130+290 – km 131+750 (DN66, în total fiind reabilitați 2920 metri de carosabil. Termenul de execuție prevăzut este de 27 de luni.

[slideshow_deploy id=’27126′]