Asfalt pe Drumul lui Mihai Viteazu din Munții Vîlcanului

Orice urmă de îndoială a celor care nu credeau că promisiunea făcută de primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, la unison cu președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora este una realistă, s-a spulberat odată cu difuzarea, de către comunicatorii Primăriei municipiului Vulcan a imaginilor cu primul kilometru de asfalt care a fost deja turnat zilele acestea în Pasul Vîlcan.

Aici, Consiliul județean Hunedoara a demarat proiectul privind modernizarea drumului județean 664, unul dintre cele mai frumoase drumuri alpine din România, cunoscut în rândul localnicilor și al turiștilor drept ”Drumul lui Mihai Viteazu” sau ”Drumul Poștalioanelor” ori chiar ”Drumul romanilor”, după cei care, de-a lungul istoriei, l-au străbătut în călătoriile lor dinspre Oltenia spre Transilvania (acesta fiind până la contruirea arterei rutiere din Defileul Jiului) principala rută de transport ntre cele două regiuni. Potrivit primarului municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile care supraceghează atent execuția acestui proiect de investiții finanțat de Consiliul județean Hunedoara, până la data de 19 august, când va avea loc ediția a doua a pelerinajului și ceremoniilor de la grupul statuar ridicat la Pasul Vîlcan în memoria eroilor căzuți aici în luptele din Primul Război Mondial, accesul la acest punct va fi posibil pe o șosea modernă, asfaltată.

Zilele trecute au fost turnați deja turnate, primele sute de metri de asfalt, la limita județelor Hunedoara și Gorj din Pasul Vîlcan, în imediata vecinătate a ansamblului monumental ridicat aici în cursul anului trecut. ”Sunt convins că acest drum transmontan de o spectaculozitate aparte poate contribui, în mod esențial, la dezvoltarea turismului în stațiunea noastră de la Pasul Vîlcan, care sunt convins că va lua avânt odată cu deschiderea acestui drum spre Gorj, dar poate face din întreaga Vale a Jiului o importantă zonă turistică așa cum ne dorim cu toții. De altfel, în acest scop, împreună cu Consiliul  județean de la noi și din județul Gorj, cu asociațiile cadrelor militare și cu inimosul nostru parter în promovarea și dezvoltarea turismului, care este domnul Emil Părău, am inițiat construirea acestui ansamblu monumental de la granița celor două județe, ansamblu care amintește despre jertfa eroilor români în Marele Război al Întregirii Neamului Românesc, un eveniment care deschide calea unei frumoae tradiții, dar care pune în mișcare turismul istoric al Pasului Vîlcan”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

În paralel, Consiliul județean Gorj și-a asumat responsabilitatea reabilitării acestui drum pe porțiunea cuprinsă între satul Schela și limita de județ din Pasul Vîlcan, astfel încît din acest an acest drum va fi din nou și unul de legătură între Oltenia și Transilvania.

De asemenea, Consiliul județean Hunedoara continuă în forță și modernizarea drumului județean care leagă municipiul Vulcan de comuna Merișor, prin zonele rurale Crividia și Dealu Babii, iar Primăria din Vulcan a demarat la rândul ei etapa de proiectare a porțiunii de drum care-i revine din acest tronson rutier, respectiv din str. Nicolae Titulescu până la sediul Minei Vulcan.

Foto: Cristian Merișanu

[slideshow_deploy id=’27126′]