Încep competițiile de fotbal din cadrul Zilelor Orașului Uricani

Manifestările sportive ale ediției din acest an a ”Zilelor Orașului Uricani” încep joi, 3 august, pe stadionul din curtea Liceului Tehnologic Retezat din localitate.

Stadionul cu gazon artificial a fost reabilitat de către Administrația Locală. Zilele trecute, la sediul Primăriei orașului Uricani, au fost stabilite și tragerile la sorți pentru repartizarea echipelor înscrise la această competiție care se bucură de atenție deosebită din partea cetățenilor din orașul Uricani.

Astfel, la nivelul orașului Uricani au fost constituite 8 echipe care-și vor disputa premiile puse în joc în cadrul Cupei Uricani la fotbal – ediția 2017. Potrivit repartizării din tragerea la sorți, cele două grupe preliminare ale competiției vor fi alcăruite de echipele: Milenium, Molodova 9, Bivolii Verzi, Juventus Uricani și Cârcotașii (în Grupa A), respectiv Old Star, Sindicatul liber, Red Dogs, Rangers și La Galaxi (în Grupa B).

”Ca în fiecare an, dăm startul Zilelor Orașului Uricani odată cu primul fluier de arbitru la meciurile din cadrul Cupei de fotbal a orașului. Sunt bucuros să constat că această tradițională competiție de fotbal se bucură și în acest an de interes mare din partea cetățenilor orașului Uricani. Am convingerea că va fi un regal fotbalistic de caltate, dominat de pasiune și fair play. Cei mai buni vor câștiga premiile use în joc de Consiliul local și Primăria Uricani, dar toți participanții vor avea, până la urma, satisfacția de a fi participat la un frumos galop de sănătate, prin sport. Le doresc tuturor echipelor, succes. Fie ca cei mai buni să câștige !”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Programul meciurilor de fotbal din cadrul Cupei orașului Uricani 2017:

 

[slideshow_deploy id=’27126′]