Încă 50 de km de drumuri ar mai trebui asfaltate în Petroșani

Încă 50 de km de drumuri ar mai trebui asfaltate în municipiul Petroșani, dintr-un total de peste 120 de km. În acest sens vor fi întocmite mai multe studii de fezabilitate, însă între timp se fac pași concreți pentru modernizarea unor drumuri din cartierul Colonie.

“Servicii de dirigentie de santier pentru proiectul Modernizare strada Radu Sapca din Municipiul Petrosani. Perioada de prestare a serviciilor de dirigentie de santier va respecta graficul de executie a lucrarilor. Dirigintele de santier trebuie sa prezinte atestatul care certifica dreptul de a presta serviciile”, arată anunțul de achiziție.

 

Strada Radu Șapcă din Petroșani este una din străzile care va intra în proces de modernizare. Edilii din Petroșani au în vedere modernizarea mai multor străzi. În cartierul petroșănean Colonie, trei străzi sunt incluse în procedura de modernizare. Este vorba de reabilitarea străzilor Grivița Roșie, Radu Șapcă și Micu Klein. Valoarea contractului pentru cele trei străzi din cartierul Colonie depășește trei milioane de lei, potrivit datelor inițiale. Lucrările sunt însă întârziate din cauza contestațiilor, acestea fiind amânate din 2016 pe 2017. Acum, municipalitatea achiziționează servicii de dirigenție de șantier.

[slideshow_deploy id=’20328′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »