Fără supermarketuri în oraș! Noi restricții în privința centrelor comerciale

Ministerul Agriculturii a comunicat că susține modificarea legislației astfel încât amplasarea acestora să fie în zone comerciale, în afara centrului orașelor și în zone cu densitate redusă a populației.

Astfel de proiecte în pregătire stabilesc pentru supermarketuri o distanță de cel puțin 1 kilometru față de o piață, iar pentru hipermarket-uri scoaterea în afara orașelor mari, potrivit profit.ro.

Ministerul Agriculturii răspunde, astfel, la un proiect de lege aflat în lucru care are în vedere și  modificarea regulamentului general de urbanism, care să cuprindă, la secțiunea amplasării construcțiilor comerciale, rubrici distincte pentru supermarketuri, centre comerciale și hipermarketuri.

Conform unui document oficial, printre prevederile avute în vedere se numără cea ca supermarketurile să nu poată fi localizate în centrul unei localități și să fie situate la cel puțin 1.000 de metri față de piețele agroalimentare. În privința centrelor comerciale, proiectul propune ca acestea să poată fi amplasate doar în zonele de interes comercial, fără a se învecina cu aeroporturile și cu industriile „nocive”.

Pentru hipermarketuri, propunerea este să poată fi amplasate în zonele cu densitate comercială redusă, după criterii geografice specifice: la cel mult 5 km de limita administrativ-teritorială a localității cu populație de peste 500.000 locuitori, la cel mult 3 km în cazul localitățiilor cu populație de peste 250.000 locuitori și la cel mult 1 km la unitățile administrativ teritoriale cu populație mai mică de 250.000 locuitori.

Alte reguli avute în vedere sunt ca examinarea și autorizarea funcționării supermagazinelor să fie pe baza unei autorizații de funcționare, eliberată de primăria localității, care să țină cont de mai multe prevederi: încadrarea în planurile de urbanism general și zonal existente la momentul solicitării; respectarea localizării în conformitate cu distanța față de hotarul administrativ-teritorial al localității; existența unei infrastructuri de transport care să răspundă creșterii estimate a traficului rutier si a necesităților de transport public de persoane pe termen mediu; prevederea unor căi de acces pentru vehicule și circulația pietonală; stabilirea unui număr de locuri de parcare suficient pentru potențialii consumatori; prezența racordurilor, utilităților și alte capacități necesare pentru rețele tehnico-edilitare.

Proiectul de lege ar urma să mai prevadă că, de la momentul intrării în vigoare, supermarketurile, centrele comerciale și hipermarketurile care nu respectă condițiile de amplasare mai pot funcționa pe amplasamentele existente o durată limitată, de doi ani de exemplu.

Parlamentarii au în vedere însă ca societățile comerciale care nu respectă condițiile de amplasare să aibă drept de preemțiune pentru achiziționarea sau concesionarea de terenuri care corespund acestor norme și aflate în domeniul privat al unității teritorial administrative pe raza căreia își desfășoară activitatea la momentul intrării în vigoare a legii. Dreptul de preemțiune ar urma să înceteze însă după doi ani de la data publicării legii în Monitorul Oficial. În cazul în care aceste prevederi vor fi aprobate în Parlament, primarii municipiilor, orașelor și comunelor vor trebui să actualizeze documentațiile de urbanism, iar consiliile locale să le aprobe într-un interval de câteva luni.

 evz.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]