BAC de TOAMNĂ. Zeci de mii de elevi, înscriși la Bacalaureatul de toamnă. Care este calendarul probelor

 

BAC de TOAMNĂ. La nivel naţional, anul trecut, s-au înscris peste 42.000 de absolvenţi, ceea ce înseamnă că şi anul acesta este aşteptat un număr cel puţin egal de înscrişi.
 

BAC de TOAMNĂ. Sesiunea a doua a Bacalaureatului va debuta cu probele scrise, ceea ce reprezintă o noutate.

BAC de TOAMNĂ. Astfel, luni, 21 august, va avea loc proba scrisă la limba şi literatura română, urmată, pe 23 august, de proba obligatorie de profil, iar pe 24 august, absolvenţii de liceu vor susţine proba la alegere, în funcţie de profil şi specializare.

BAC de TOAMNĂ. Conform calendarului, pe 25 şi pe 28 august are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar pe 28 august va fi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B.

BAC de TOAMNĂ. În 29-30 august, este programată evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar în 30-31 august, vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.

BAC de TOAMNĂ. Afişarea primelor rezultate va avea loc în 1 septembrie, până la ora 16,00, iar elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii, între orele 16:00 -20:00.

BAC de TOAMNĂ. Între 2 şi 5 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

BAC de TOAMNĂ. Anul trecut, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat a fost de 24%, un rezultat apropiat cu cel din anul 2015, când promovabilitatea a fost de 24,1%.

BAC de TOAMNĂ. În 2016, din totalul celor 42.297 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 34.577 de candidaţi, din care 23.100 au fost din promoţia 2015-2016 şi 11.477 din promoţiile anterioare. Datele mai arată că 7.720 de candidaţi au absentat, în timp ce 26.195 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (16.904 din promoţia curentă şi alţi 9.291 din promoţiile anterioare). De asemenea, au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 92 de candidaţi, aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

antena3.ro

[slideshow_deploy id=’36591′]