Strategia pentru incluziunea socială a fost dezbătută la Vulcan

Puțini sunt cei care au participat la dezbaterea locală organizată de autoritățile locale de la Vulcan. “Acum pentru viitorul Vulcanului” s-a numit proiectul dezbătut, însă acesta nu a prezentat prea mult interes.

 „Vulcanul își propune un proiect diversificat, atât pentru proiecte în domeniul administrației, cât și a micilor întreprinzători. Ca să putem obține fonduri europene, trebuie să realizăm, înainte, această strategie, în care să cuprindem tot ce dorim noi la Vulcan. Am împărțit orașul în 5 zone, marginalizate și anume: Cartierul Micro 3 B, Cartierul Vechi, Cartierul Colonia de Jos, Cartierul Crividia și zona Morișoara. Este foarte important să ne focalizăm pe aceste zone și să cuprindem în programul nostru partea de administrație”, a explicat, în deschiderea sesiunii de informare, Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

 „Am avut nevoie de doi parteneri, este vorba de firma Interlog Com SRL din Brad și de o asociație, un ONG – Institutul Intercultural Timișoara. Proiectul a fost scris în noiembrie anul trecut și în august am semnat contractul. Valeaorea proiectului este de 220.000 de lei, din care administrația locală dă undeva la 1.800 de lei. Banii sunt pentru întocmirea strategiei de dezvoltare locală, dar se cere pentru cele 5 zone marginalizate o strategie concretă și cei de la Ministerul Dezvoltării spun să facem o consultare a populației din aceste zone”, a precizat Monica Munteanu, responsabil cu implemntarea proiectelor din Primăria Vulcan.

[slideshow_deploy id=’36590′]



« (Știre anterioară)