La Petrila, sâmbătă 9 septembrie, Festivalul Național de Folclor „Momârlanii gazde bune!”

Sâmbătă, 9 septembrie 2017, sala de spectacole a Casei de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila va fi gazda deja prestigiosului festival – concurs național de folclor „Momârlanii gazde bune”, aflat acum la ediția cu numărul 4.

Scopul festivalului concurs de la Petrila este descoperirea, promovararea şi susţinerea tinerelor talente din domeniile cântecului şi dansului popular românesc, crearea posibilităţii de a lega noi prietenii şi viitoare colaborări între participanţi.

 

Concursul este deschis interpreţilor si dansatorilor amatori din întreaga ţară şi se desfăşoară pe trei secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentişti si ansambluri de dansuri populare româneşti.

Organizatorii acestui festival devenit deja tradiție în comunitatea momârlanilor din Petrila, Ansamblul folcloric „Junii Petrileni” și Primăria și Consiliul Local al Orașului Petrila, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă a județului Hunedoara, anunță prezența a zeci de ansambluri folclorice, soliști vocali și instrumentiști din toate județele țării care vor participa la concursul festivalului.

 

La fel ca și în ediția anterioară, „cireașa de pe tort” o va constitui parada portului popular românesc, la care vor participa toți concurenții festivalului, pornind din zona pieței centrale „Grand Marr” din Petrila și până la Casa de Cultură, o binemeritată pauză în derularea festivalului care va încânta privirile celor prezenți, începând cu ora 14,00.

Coordonatorii festivalului, Constantin și Mariana Cigmăian, ne spun că la această ediție a festivalului concurs vor fi acordate premii constând în diplome, medalii, trofee și bani. De asemenea vor fi acordate mai multe distincții din partea Asociației folclorice „Junii Petrileni” și a Centrului de Cultură și Artă a județului Hunedoara.

Concursul va avea un juriu de prestigiu format din:

  • maestru coregraf din banat, Victor Jigăjan – președinte;

  • maestru instrumentist și îndrăgit interpret, Luță Popovici;

  • profesor de canto și îndrăgită interpretă a muzicii populare, Simona Ionașc.

Așadar, sâmbătă în orașul Petrila va răsuna folclorul românesc într-o nouă ediție a Festivalului – Concurs Național de Folclor „Momârlanii gazde bune!”

[slideshow_deploy id=’27028′]