Senatorul Cristian Resmeriță cere măsuri pentru aplicarea corectă a Legii 192/2015 pentru pensionarii din minerit și siderurgie

Senatorul PSD Cristian Resmeriță a depus la Biroul Permanent al Senatului o interpelare adresată minstrului Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, prin intermediul căreia îi solicită demnitarului adoptarea măsurilor care se impun pentru aplicarea corectă a Legii 192/2015, pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

În demersul său parlamentar, senatorul Cristian Resmeriță arată că recalcularea pensiilor potrivit Legii 192/2015 ar fi trebuit să aducă sume în plus și să acorde un drept și nu o favoare pensionarilor care au lucrat în grupele I și II de muncă înainte de 2011. Drept argument în plus, Resmeriță spune că acest drept a fost recunoscut și de numeroase instanțe de judecată până în anul 2008, în urma proceselor intentate de cei în drept Casei de Pensii și, mai apoi, legiferat prin OUG 100/2008.

Senatorul social-democrat arată, de asemenea, că răspunsul primit la interpelarea adresată Parlamentului pe marginea acestui subiect, încă din 2009, în calitatea sa de deputat de Valea Jiului (Interpelarea nr. 171B/17.03.2009) se arăta că, deși OUG 100/2008 era pusă în aplicare, numeroasele memorii primite de la pensionari dovedeau contrariul. ”Ținută la sertar de Guvernul PDL și repusă în aplicare, începând din primăvara anului 2009 de Guvernul PSD, OUG 100/2008 a fost blocată din nou, nejustificat, de Guvernul Boc în anul 2010, recalcularea pensiilor ajungând doar la pensionarii al căror drept de pensie a fost deschis în anul 1990. Legea 192/2015 a fost adoptată tocmai pentru a îndrepta o eroare și pentru a continua ceea ce nu s-a finalizat prin OUG 100/2008”, explică senatorul Cristian Resmeriță.

În interpelarea transmisă ministrului Muncii, Cristian Resmeriță arată, totdată, că printre beneficiarii Legii 192/2015 sunt foarte mulți ensionari trecuți de vârsta de 70 de ani, cei mai mulți fiind foști mineri sau siderurgiști, oameni care au depus o muncă grea și n condiții de pericol, fapt pentru care aceste meserii au fost încadrate în grupele I și II de muncă. ”Mulți dintre acești oameni nu mai au timp să aștepte, iar unii au pierit așteptând să li se facă dreptate. Legea 192/2015 ar fi trebuit să aducă sume în plus pensionarilor din grupele I și II de muncă, nu corecții negative, așa cum se întâmplă acum prin aplicarea HG 291/2017 prin asimilarea stagiului de cotizare de 30 de ani, conform unei legi adoptate de Guvernul Boc (Legea 263/2011), care a modificat nejustificat stagiul de cotizare și care, de altfel, a fost corectată prin Legea 155/2016”, mai arată, în interpelarea sa, senatorul Cristian Resmeriță.

În fața acestor realități și argumente de natură legislativă, senatorul Cristian Resmeriță îi solicită ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, explicații cu privire la măsurile pe care intenționează să le ia pentru aplicarea corectă a Legii 192/2015 precum și cu privire la data asumată pentru aplicarea acesora.

Interpelarea a fost depusă în data de 18 septembrie la Senat.

 

[slideshow_deploy id=’19661′]