Scapă de dosare cu ajutorul minorilor

În ciuda raziilor repetate efectuate de polițiștii TF, hoţii de huilă nu se dau bătuți. Pe o piață în care cererea de cărbune este tot mai mare odată cu venirea frigului, cărbunarii au găsit soluția de a scăpa de lege.

Furturile de huilă au crescut în această perioadă dat fiind faptul că huila trece ca pâinea caldă iar cererea pe piața neagră este mai mare decât oferta. Chiar dacă s-au luat măsuri fără precedent pentru a-i ţine pe hoţi la distanţă, fenomenul nu poate fi oprit. Cert este că nu mai pierd minerii, cel puţin teoretic, pentru că huila furată din vagoane nu mai este responsabilitatea CEH –ului, până când nu intră pe poarta termocentralelor. De multe ori hoţii nu ajung după gratii pentru că îşi folosesc şi copiii minori pentru a scăpa de răspundere. Aşa se fură sute de kilograme de huilă și când autorii sunt prinși se constată că nu au vârsta pentru a răspunde penal. Părinţii lor ar putea fi traşi la răspundere, numai că la apariţia oamenilor legii se fac imediat nevăzuţi și când sunt identificați și luați la întrebări  nu recunosc că și-au trimis odraslele la furat. Pe de altă parte, nu doar din gări se fură cărbune ci şi de la exploatările miniere.

[slideshow_deploy id=’27126′]