Adolescent implicat într-o rețea de escroci care opera prin metoda „accidentul”, prin de polițiștii din Deva

Un adolescent bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, prin metoda „accidentul”, a fost prins de polițiștii din Deva. Individul a încercat să păcălească prin metoda „accidentul” un pensionar din Deva, însă cel păcălit a fost chiar el.
” Poliția Municipiului Deva a fost sesizată telefonic de un bărbat în vârstă de 75 de ani, din municipiul Deva,  cu privire la faptul că, în jurul orei 15:50, în timp ce se afla la domiciliu, a fost contactat telefonic de un bărbat necunoscut, care a pretins că este nepotul său. Cu ocazia convorbirii telefonice, respectiva persoană, sub pretextul că ar fi fost implicată într-un accident și invocând o stare de urgență, i-a pretins deveanului 10.000 de lei.  Persoana vătămată și-a data seama imediat că apelantul a prezentat o stare de fapt fictivă, motiv pentru care a sesizat Poliţia Municipiului Deva”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Câteva ore mai târziu un alt caz asemănător era semnalat polițiștilor de un alt devean. Bărbatul în vârstă de 69 de ani le-a spus polițiștilor că o persoană necunoscută, sub pretextul unui „accident de circulație”,  l-a determinat să îi dea 8.800 lei. ” Poliţiştii deveni, la scurt timp de la primirea celor două sesizări, în urma activităților desfășurate, au depistat, pe raza municipiul Deva, un minor în vârstă de 17 ani, din judeţul  Constanța. Asupra acestuia au fost găsite trei telefoane mobile, dar şi a mare sumă de bani, ce a fost ridicată pentru cercetări (42.850 de lei și 300 de euro). Adolescentul este cercetat pentru înșelăciune atât pe raza judeţului Hunedoara, cât şi a altor judeţe (Cluj, Alba etc.)
[slideshow_deploy id=’36590′]


« (Știre anterioară)