Magistrații resping proiectul de modificare a legilor Justiției 

Asociaţia Procurorilor din România a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii avizarea negativă a noului proiect de modificare a legilor Justiţiei.
Procurorii spun că propunerile legislative „modifică substanţial arhitectura sistemului judiciar şi pot afecta independenţa justiţiei”. Zeci de parchete, judecătorii ori alte instanțe din țară au semnat împotriva proiectului de modificare a legilor justiției, iar din județul Hunedoara, până acum, magistrații Judecătoriei Deva au susținut demersul. Forumul Judecătorilor din România a sugerat tuturor adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor respingerea în bloc a celor trei proiecte, iar aceste adunări generale au fost organizate începând din 3 noiembrie  şi se află în plină desfăşurare. 
[slideshow_deploy id=’27126′]