Pregătiți de iarnă

Comandamentul de iarnă din cadrul municipalităţii Petroşani a devenit operativ, iar edilii anunţă că în „capitala” Văii Jiului n-ar trebui să apară probleme din cauza ninsorilor.
Primăria Petroşani a încheiat contractul pentru deszăpezire cu o societate din Haţeg, a achiziţionat material antiderapant, respectiv sare şi nisip, dar și clorură de calciu pentru intervenția la aleile pietonale din centrul civic. Din acest an, petroșănenii vor putea urmări unde se află utilajele de deszăpezire după ce s-a decis montarea pe autospeciale a dispozitivelor GPS. „Utilajele vor avea GPS și în orice moment vom ști în ce zonă se află. Firma care se ocupă de deszăpezire ne va da link-urile și parolele, iar noi o să le punem pe site-ul primăriei. Se va putea vedea în timp real poziția lor în teren în această iarnă”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Ca și în anii trecuți, municipiul a fost împărţit în zone prioritare. Astfel, drumarii vor trebui să intervină prima dată la deszăpezirea instituţiilor publice importante cum ar fi Spitalul de Urgenţă Petroşani, Poliţia, Pompierii ori şcolile şi grădiniţele, dar şi pe principalul bulevard din localitate. Apoi vor urma drumurile în pantă, podurile şi străzile interioare din cartierele Petroşaniului.
[slideshow_deploy id=’13837′]


« (Știre anterioară)