Președintele PSD Hunedoara despre Programul de guvernare – Obiective și realizări după zece luni

Președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor informeazăcă, prin intermediul unui comunicat de presă transmis redacției noastre, asupra stadiului în care se află implementarea Programului de guvernare cu care PSD a câștigat, anul trecut, alegerile generale din România.

”Realizarea obiectivelor economice, viziunea socială a programului Partidului Social Democrat, precum și realizarea obiectivelor sociale sunt prezentate în raportul „Programul de guvernare – Obiective și realizări – zece luni 2017”. Raportul include și principalele 100 de măsuri îndeplinite conform programului de guvernare în privința salariaților, pensionarilor, tinerilor, măsurile adoptate în domenii precum sănătatea, asistența socială, agricultura, combaterea evaziunii, mediul de afaceri, investiții, fonduri europene și dezvoltare regională”, spune deputatul Laurențiu Nistor.

Acesta arată că Programul de guvernare al PSD își propune mai mulți români în clasa de mijloc. ”Creșterea economică trebuie să se simtă în buzunarul fiecărui român, iar acest lucru s-a aflat pe lista de priorități a PSD, pentru că oamenii sunt prioritatea noastră. Prin măsurile adoptate, Guvernul îndeplinește programul cu care a câștigat voturile românilor în decembrie 2016”, a mai precizat liderul PSD Hunedoara.

Programul de guvernare – Obiective și realizări după zece luni de mandat PSD:

[slideshow_deploy id=’36590′]