Apa Serv Valea Jiului, societate model în implementarea proiectelor de investiții prin P.O.I.M

Toți operatorii de apă și canalizare din România se vor afla la Petroșani la finele acestei luni, directorii acestor firme fiind așteptați să dezbată problemele cu care se confruntă acum în mai toate zonele țării.

Asociația Română a Apei (ARA) a ales Petroșaniul ca loc pentru consfătuiri, deoarece societatea de apă și canalizare a Văii Jiului, Apa Serv, este primul operator din țară care a reușit să implementeze un nou proiect de investiții prin Programul Operațional de Infrastructură P.O.I.M., putând fi luat ca model si de către ceilalți operatori din România.

A.R.A. nu vine pentru prima dată la Petroșani, succesul reputat în această direcție de cei de la Apa Serv Valea Jiului au determinat reprezentanții Asociației Române a Apei, cel mai important organism care reunește operatorii de servicii publice din acest sector de activitate din întreaga țară, să aprobe din nou derularea reuniunii la Petroșani.

Întâlnirea va avea loc în perioada 25 -28 ianuarie 2018 și vor fi prezenți și experții de la ”Jaspers”, consultanții europeni (Comisia Europeană, BEI și BERD) care au aprobat acest proiect la nivelul Ministerului Fondurilor Europene.

”Având în vedere faptul că Apa Serv Valea Jiului este un pionier între societățile operatorilor de apă, care a semnat contractul de finanțare și a venit și evaluarea de la Bruxelles, ne întâlnim aici să discutăm ce probleme am întâmpinat noi, acestea fiind acum și a lor, pentru că se află în situația în care acum semnează pentru aceste proiecte”, a declarat într-o conferință de presă pentru media locală, Costel Avram, director general SC Apa Serv Valea Jiului.

Aproape 100 de milioane de euro a primit Apa Serv pentru implementarea unui amplu proiect ce va îmbunătăți sistemul de aducțiune al apei și canalizarea în mai orașele Văii Jiului, contractul de finanțare fiind semnat în cursul anului trecut de către Ministrul fondurilor europene Rovana Plumb la Petroșani, la sediul Societății Apa Serv Valea Jiului.

”Este o onoare pentru noi faptul că vor fi prezenți la Petroșani cei mai mulți dintre directorii generali, timp de 3 zile, pentru a discuta și a pune la cale ce trebuie să facă, pentru ca societățile de apă să poată atrage fonduri europene”, a adăugat Costel Avram.

Până în anul 2023, atunci când se va finaliza această lucrare de extindere și modernizare, aproximativ 118.000 de locuitori vor beneficia de acces la serviciile de apă potabilă și la rețeaua de canalizare, asigurând o reducere cu 30% a tot ceea ce înseamnă pierderi în rețeaua de apă potabilă și cu 40 % a infiltrațiilor în rețelele de colectare ale apei uzate.

[slideshow_deploy id=’13835′]