luni, ianuarie 22nd, 2018

 

Condamnat prins de polițiști

Un tânăr din municipiul Brad a crezut că va scăpa de închisoare și a încercat să se facă nevăzut, dar a fost prins de polițiști. Bărbatul primise aproape jumătate de an de închisoare cu executare pentru amenințare și lovire. ”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba l-au depistat, pe raza municipiului Alba Iulia, pe un bărbat de 35 de ani, din municipiul Brad posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Cîmpeni, la executarea unei pedepse privative de libertate, de 130 deCItește mai departe


Spectacol omagial la Petrila în cinstea Unirii Principatelor Române, sub genericul ”Hai să dăm mână cu mână”

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca ”Mica Unire”, reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit, 24 ianuarie 1859 fiind primul pas spre România, ”Marea Unire” fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, de la a cărei înfăptuiri sărbătorim anul acesta 100 de ani. În contextul Centenarului Marii Uniri, acest prim pas spre identitatea noastră națională, împlinit la 24 ianuarie 1859, va fi marcat la Petrila printr-un spectacol omagial prilejuit de împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. În organizarea ConsiliuluiCItește mai departe


ULTIMA ORĂ. GALERIE FOTO! ACCIDENT DE CIRCULAȚIE ÎN ZONA OMV PETROȘANI

Acidentul de circulație s-a petrecut în urmă cu câteva momente în zona zona benzinăriei OMV din Petroșani .  Polițiștii, prezenți la fața locului, urmează să stabilească cu exactitate modul în care s-a produs accidentul rutier. Foto facebook: Grup – Radar Valea Jiului si judet HD (18+) Ştire în curs de actualizare. [slideshow_deploy id=’20328′]


METEO: Prognoza pe lunile februarie – aprilie. Iarnă blândă, primăvară capricioasă şi ploiasă – anunță meteorologii

Următoarele două luni vor fi caracterizate de temperaturi peste medie în sudul şi estul ţării şi apropiate de normal în restul teritoriului, arată prognoza pe umătoarele trei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. În schimb, aprilie, prima lună plină de primăvară astronomică, va fi caracteritzată de temperaturi sub mediile climatologice în majoritatea regiunilor. Potrivit măsurătorilor de specialitate, în februarie valorile medii de temperatură vor fi de -5 şi zero grade Celsius în Transilvania şi Moldova şi între -2 şi 2 grade în Maramureş, Oltenia, Banat şi Dobrogea. În martie,CItește mai departe


Elevă rănită de un șofer neatent

O adolescentă de 16 ani, din Petroșani, a ajuns la Spitalul de Urgență după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de un șofer neatent. Accidentul a avut loc în cartierul Aeroport iar fata se îndrepta spre școală. „În data de 22.01.2018, în jurul orei 07:30, un tânăr de 23 de ani, din  Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroşani, în zona Piața Dacia, a surprins şi accidentat uşor o minoră în vârstă de 16 ani, din Petroşani, care traversa stradaCItește mai departe


Miercuri, 24 ianuarie, ZI LIBERĂ de la Stat. Câte sărbători legale, nelucrătoare, vor mai avea românii în 2018

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe data de 24 ianuarie, este inclusă din 2016 pe lista zilelor libere legale din Codul muncii. În această zi, salariații primesc liber de la angajator. Anul trecut a fost primul în care această zi de sărbătoare a fost și zi nelucrătoare. Aniversarea Zilei Unirii Principatelor Române cade în 2018 într-o zi de miercuri, fiind a treia zi liberă din an. Anul acesta romînii vor mai avea 11 zile de sărbători legale.  În locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauzaCItește mai departe


Parada ”Micii Uniri” deschide activitățile anului Centenar în municipiul Vulcan

Sărbătoarea ”Micii Uniri” de la 24 Ianuarie 1859 a fost, în ultimii ani, la Vulcan, un reper istoric care a generat acțiuni pe măsura însemnătății istorice a acestui eveniment, acțiuni derulate sub egida Primăriei și Consiliului local Vulcan, în parteneriat cu Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmizegetusa” din Valea Jiului și Filiala județeană Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor”. Primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile apreciază că, deși Valea Jiului și regiunea Transilvaniei nu au putut fi parte la momentul istoric al ”Micii Uniri” înfăptuită de domnitorul AlexandruCItește mai departe


Universitatea din Petroșani deschide porți de colaborare academică în Viena-Austria

Relațiile internaționale stabilite cu instituții academice și asociații educaționale din Europa și de pe întregul mapamond reprezintă una din activitățile care asigură Universității din Petroșani nu doar un plus de imagine pentru cartea de vizită a apreciatei Universități din Valea Jiului, ci și noi oportunități de colaborare în domeniul academic și de cercetare, care pot asigura o perspectivă de dezvoltare suplimentară pentru aceasta. În acest context s-a înscris și vizita pe care Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, împreună cu conf.univ.dr.ing. Olimpiu Stoicuța de la Facultatea de Mașini șiCItește mai departe


Peste 30 de acțiuni cultural-educaționale pe agenda administrației locale din municipiul Vulcan în 2018

Dincolo de investițiile publice și activitățile edilitar-gospodărești care constituie activitatea de bază a administrației publice locale din municipiul Vulcan, la fel ca și în anii precedenți, Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan acordă o atenție cuvenită organizării și sprijinirii activităților culturale, artistice, educaționale și turiștice care se vor desfășura în anul 2018. În acest sens, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile a prezentat Consiliului local, la ședința din luna ianuarie, un proiect de hotărâre inițiat împreună cu membri ai Comisiei de cultură din Consiliul local, respectiv Pompiliu Barbu, Vasile Pop,CItește mai departe


Dobânzi atractive pe anul 2017 pentru participanții la sistemul CAR Parângul IFN Petroșani

Anul 2017 a reprezentat pentru CAR Parîngul IFN, din nou, un an foarte bun, cu rezultate deosebite înregistrate la majoritatea indicatorilor tehnici care definesc activitatea acestei apreciate instituții financiar nebancare din Valea Jiului. Toate aceste performanțe se regăsesc deja în distribuirea beneficiului pentru anul 2017 cuvenit membrilor CAR Parîngul IFN Petroșani. Astfel, potrivit unei informări făcute la începutul acestui an de Comitetul Director al CAR Parîngul IFN, dobânzile pentru fondul social deținut în cadrul acestei Case de Ajutor Reciproc de către membrii săi pornesc de la 4,5% din valoarea fondurilorCItește mai departe


Utilizatorii de Facebook vor decide care medii de comunicare sunt mai fiabile

Reţeaua de socializare Facebook a anunţat vineri că va evalua şi va clasifica mediile de comunicare, în funcţie de încredere acordată de proprii săi useri, relatează EFE. În acest fel, informaţiile cu cele mai multe aprecieri vor avea prioritate în fluxul ştirilor alese de useri, o strategie prin care compania doreşte să combată „senzaţionalismul şi polarizarea”. „Am decis să permitem comunităţii să determine ce surse sunt mai amplu acceptate, considerând că acestea sunt şi cele mai obiective”, a declarat creatorul Facebook, Mark Zuckerberg. „Reţelele de socializare permit oamenilor să divulgeCItește mai departe


”Ziua Unirii” vine la Hotel Rusu la pachet cu ”Muzica sufletului tău”

Situat la înălțime nu doar din perspectiva geografică ori din cea a serviciilor turistice pe care le oferă, Complexul turistic ”Hotel Rusu” din Masivul Parâng își face din ce în ce mai clar simțită prezența și în derularea unor evenimente publice, artistice, sportive și de divertisment. Astfel, după succesul repurtat la cumpăna dintre ani, odată cu organizarea celui mai mare Revelion al anului 2018 din Valea Jiului, Hotel Rusu organizează, în cinstea zilei de 24 Ianuarie, două seri de muzică și dans memorabile, cu muzică românească de cea mai bunăCItește mai departe


”Mica Unire” sărbătorită la Petroșani într-un eveniment ce consemnează onorarea cetățenilor emblematici din comunitatea locală

Sărbătoarea Micii Uniri de la 24 Ianuarie 1859 deschide la Petroșani seria activităților culturale, artistice și civice organizate de Primăria și Consiliul local în cursul anului 2018. Pentru acest eveniment, administrația publică locală a pregătit un program artistic,  în parteneriat cu unitățile de învățământ liceal din localitate, în cadrul căruia va fi evocată importanța momentului istoric de la 24 Ianuarie 1859. ”Este evident pentru toți românii că momentul istoric de la 24 Ianuarie 1859 este unul de o importanță deosebită în istoria națională a poporului român și tocmai de aceea, elCItește mai departe


Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza – 24 ianuarie 1859

Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Unirea celor două principate a fost un proces care a început de fapt în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări s-a realizat inițial uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza și Gheorghe Bibescu. Unirea propriu-zisă a devenit fapt la 1859. La 5 ianuarie 1859, reprezentantul ”Partidei Naționale” din Moldova, Alexandru IoanCItește mai departe


Misiune îndeplinită cu succes

Un tânăr de 24 de ani, din Cluj, s-a rătăcit în Masivul Șureanu și a fost găsit de echipele de salvare montană din Parâng după circa cinci ore de căutări. O echipă formată din cinci salvatori de la Postul Salvamont Petroșani-Parâng și un jandarm montan au plecat în căutarea unui schior aflat în vacanță în Șureanu, care n-a mai revenit la cabană până la lăsarea întunericului. Căutările au fost îngreunate de întuneric și zona deosebit de grea, însă tânărul de 24 de ani, din Cluj, a fost găsit la timp.CItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 22 IANUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA, DEVA, BRAD, BUCUREȘCI ȘI CRISCIOR

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 22.01.2018 INTERVAL ORAR: 10:00 – 13:00. STRĂZI AFECTATE: str. Rotarilor (de la Unitatea Militară spre Hășdat ) , str. Serei , str. Carierei , sat Hășdat . MOTIVUL: Reparații robineți vană Rezervoare MFA . Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 22.01.2018 STRADA: Cuza Voda INTERVAL ORAR: 12:30 – 15:00 MOTIVUL: Remediere avarie rețea Str. Cuza Voda Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATILE: Brad, Criscior si Bucuresci DATA: 22.01.2018 INTERVAL ORAR: 13:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: Criscior ,Taratel, Bucuresci MOTIVUL: Avarie subtraversare Cris conducta magistrala Se sisteazăCItește mai departe


Nici pe trotuar nu mai suntem în siguranță

O femeie de 50 de ani, din Petroșani, a fost grav rănită după ce a fost prinsă între două mașini care s-au tamponat. Victima a suferit multiple fracturi și ar putea rămâne cu sechele. Accidentul rutier a avut loc pe șoseaua de centură a Petroșaniului, în cartierul Aeroport, iar femeia de 50 de ani se afla pe trotuar. Alături de ea era și o copilă care a avut noroc și a scăpat nevătămată. Un autoturism condus de o șoferiță de 22 de ani, din Aninoasa, a ieșit de pe drum,CItește mai departe


Cercetați sub control judiciar

Cei zece suspecți care au fost reținuți de polițiștii TF pentru 24 de ore și duși în fața judecătorului pentru mandate de arestare vor fi cercetați sub control judiciar. Toți sunt învinuiți că făceau parte dintr-o grupare care se ocupa cu furtul și comerțul ilicit cu huilă.   Nu mai puțin de 150 de tone de cărbune au fost găsite de polițiștii Serviciului Regional de Poliție Transporturi Timişoara, în urma unei acțiuni de amploare derulată la finele săptămânii trecute în Valea Jiului. Anchetatorii au vizat 12 suspecți într-un dosar careCItește mai departe


Suspecți de dublă crimă

Suspecții au ajuns în România și sperau că li se va pierde urma, însă au fost prinși de polițiști în urma unei operaţiuni derulată poliţişti ai Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J Hunedoara, Arad şi Iaşi, cu sprijinul Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R.. ”În noaptea zilei de 17 spre 18 ianuarie a.c., în urma unei operaţiuni E.N.F.A.S.T coordonată de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, în cooperare cu echipa F.A.S.T. Cehia, cu participarea ataşatului de afaceri interne al Poliţiei Republicii Cehia, au fost depistaţiCItește mai departe


ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, E – Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 22 Ianuarie 2018 BĂŢĂLAR; MĂCEU; CHITID 09:00 – 16:00 SÂNPETRU 09:00 – 16:00 PETROȘANI, Aviatorilor 09:00 – 16:00 SIMERIA, G. Coşbuc; Libertăţii; Teilor (parţial); A. Vlaicu (parţial); P. Rareş; Biscaria; Progresului (parţial) 09:00 – 17:00 SĂCĂMAŞ; DUMBRĂVIŢA; TÂRNAVA 09:00 – 17:00CItește mai departe