Primăria Petroșani a contractat energie electrică la un preț mai mic cu 15%

Printre măsurile de reducere a cheltuielilor adoptate de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi ca urmare a condensării veniturilor Bugetului local pentru anul 2018, se numără și cele privind energia electrică.

Potrivit primarului municipiului Petroșani, administrația locală de la Petroșani a obținut un contact extrem de avantajos pentru anul în curs pentru furnizarea de energie electrică, apelând la sistemul bursier. ”Pot să vă spun că, prin sistemul bursier, am reușit anul acesta să încheiem un contract avantajos pentru energia electrică aferentă consumului public, respectiv iluminatul stradal și consumul de curent electric de la instituțiile din subordinea Consiliului local și Primăriei Petroșani, care ne va aduce o scădere a costurilor la factura de energie undeva la 15%”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Primăria Petroșani a reușit să obțină un preț de 166 lei/MWh pentru anul 2018, cu 30 de lei mai mic decât cel plătit în anul precedent. Este al doilea an consecutiv, când utilizarea sistemului de achiziție pe bursă a energie electrice aduce reduceri semnificative la factură pentru administrația locală de la Petroșani.

Noul furnizor de energie electrică al municipaltății din Peroșani va fi CEZ.