Mii de oameni s-au bucurat de spectacolele Zilelor Municipiului Petroșani

Cu toate că vremea a fost capricioasă și a pus destul de multe probleme organizatorilor ediției din acest an a Zilelor Municipiului Petroșani, mii de oameni au răspuns invitației lansate de aceștia și au venit să se bucure împreună de cele trei zile de concerte organizate în aer liber, în zona Teatrului ”Ion D. Sîrbu”, dar și pentru a alege produsele oferite de comercianții care au transformat centrul Petroșaniului într-un adevărat ”street food festival”.

Vineri, în prima zi a evenimentului, folclorul a fost ”la putere”, iar recitalul lui Petrică Mâțu Stoian a fost pe măsura așteptărilor. Sâmbătă, vedeta serii a fost fără îndoială recitalul susținut de Alex Velea, încheiat în miez de noapte, cu jocuri de lasere și lumini, dar și cu un frumos joc de artificii, în aplauzele miilor de spectatori care au participat la acest concert.

Ziua de duminică a fost dedicată talentelor artistice locale, zeci de tineri din Petroșani și din toată Valea Jiului, care activează în cadrul grupurilor artistice de la Casa de Cultură a Studenților Petroșani, în cadrul Asociației Lirica Petroșani sau la Școala Populară de Artă din Petroșani au urcat pe scenă într-un concert maraton apreciat de public.

În opinia primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, edișia a XVII-a a Zilelor municipiului Petroșani a fost, în cele din urmă, o reușită. ”Entuziasmul spectatorilor ne-a dovedit, încă o dată, faptul că organizarea Zilelor municipiului Petroșani a fost o alegere inspirată. Anul acesta am ținut să marcăm și Centenarul Marii Uniri. Astfel, pe fațada Teatrului Dramatic ID Sîrbu, pe tot parcursul spectacolului, au fost proiecții laser dedicate aniversării celor 100 de ani de la Marea Unire. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestei acțiuni, participanților, invitaților și tuturor cetățenilor care au trăit alături de noi momente de adevărată sărbătoare în municipiul Petroșani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

La evenimentul de la Petroșani a fost prezent, printre alții, și deputatul de Hunedoara, Lucian Heiuș. Acesta s-a declarat încântat de ceea ce a văzut și de momentele petrecute alături de cetățenii din Petroșani. ”Mi-a făcut o deosebită plăcere să fiu prezent la „Zilele Municipiului Petroșani”. Transmit felicitări sincere primarului Tiberiu Iacob Ridzi, pentru acst eveniment și pentru ceea ce face, în general, zi de zi, pemtru cetățenii acestei frumoase localități hunedorene”, a declarat deputatul Lucian Heiuș.

[slideshow_deploy id=’19661′]