Tâlhar la 16 ani
Un adolescent a fost prins de polițiști în urma acțiunii și este cercetat penal pentru tâlhărie. Individul a jefuit o femeie pe care a urmărit-o până la ușa blocului în care acesta locuia.

„Poliţiştii au organizat o razie în zona străzilor Viitorului şi Tineretului, din municipiul Lupeni, în scopul prevenirii unor fapte antisociale şi a luării măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă legea.
În urma activităților întreprinse, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat un minor în vârstă de 16 ani, cu privire la care au stabilit că în data de 03.12.2017, a urmărit o femeie care se întorcea de la cumpărături, iar în momentul în care aceasta a ajuns la scara blocului în care locuieşte, minorul s-a apropiat din spate, a prins poşeta victimei şi a tras de aceasta până când femeia a căzut, după care a fugit cu poşeta, în care se aflau 90 de lei şi diferite obiecte personale”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Procurorul de caz a decis că minorul poate fi cercetat în stare de libertate.
Tot în cadrul raziei, poliţiştii au identificat şi condus la sediul Poliţiei, pentru audieri, 11 persoane, cercetate în diferite cauze penale aflate în curs de soluţionare. Pe linie de circulație, polițiștii au dat mai multe amenzi în valoare de mai bine de 500 de lei.
[slideshow_deploy id=’36591′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
