Reuniune a naționaliștilor români, la Țebea

În perspectiva evenimentului național de comemorare a Crăișorului Muntelui, care va avea loc în toamnă la Țebea, PRM-iștii hunedoreni vor realiza un pol politic al naționaliștilor români.

În acest scop, potrivit informațiilor prezentate de liderul PRM Hunedoara, Emanoel Andronache, membri acestei formațiuni politice care, alături de PER, formează deja Polul Național Ecologist, îi vor avea alături și pe reprezentanții mișării naționale Noua Dreaptă. Zilele trecute, Emanoel Andronache – președintele PRM Hunedoara a avut în acest sens, o reuniune cu liderul formațiunii Noua Dreaptă, avocatul Tudor Ionescu.

”România are nevoie de o mișcare naționalistă puternică și unită. PRM va face dovada unei astfel de atitudini, alături de colegii din PER, cu care deja avem încheiat acordul politic ce a dat naștere Polului Național Ecologist, iar informația de ultimă oră pe care o pot aduce în atenția naționaliștilor și patrioților hunedoreni, este că  anul acesta, la manifestările de la Țebea, dedicate Eroului Român Avram Iancu, va fi prezent si un bun prieten al meu, liderul național al Noii Drepte , avocatul Tudor Ionescu”, a declarat Emanoel Andronache, președintele PRM Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’13837′]



(Următoarea știre) »