sâmbătă, septembrie 29th, 2018

 

Târg de Produse Tradiționale, la mijloc de octombrie, în Petroșani

Unul dintre cele mai apreciate evenimente publice din Valea Jiului, Târgul de Produse Tradiționale, va fi organizat și anul acesta la Petroșani, în luna octombrie. ”Târgul de produse tradiționale este un eveniment care s-a bucurat de succes și în anii anteriori, atât din partea producătorilor locali, cât și a cetățenilor din Petroșani, motiv pentru care ne-am propus să continuăm această tradiție. Și anul acesta, vom organiza târgul în luna octombrie și am lansat deja invitația  producătorilor din zona noastră dar și din alte zone ale țării, care au astfel deCItește mai departe