Primele contracte de lucrări din noul program european de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului au fost semnate la Petroșani

S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. a semnat astăzi primele contracte de lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, poriect finanțat cu fonduri europene. Astfel, în data de 30 octombrie, la sediul Apa Serv Valea Jiului S.A. a avut loc semnarea contractelor de lucrări: VJ-CL-05 Reabilitarea rețelelor de apa și canalizare Petroșani Sud și VJ-CL-06-Reabilitarea rețelelor de apa și canalizare Petroșani Nord.

Contractele au fost semnate de către directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică și Doru Tamaș, proprietarul firmei Zona D S.R.L., care a fost desemnată câștigătoare în urma procedurilor de licitatie derulate pentru contractele sus-mentionate.

Potrivit prevederilor din contractul ce are în vedere reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din zona Petroșani Sud urmează a fi efectuate următoarele lucrări:

  • Reabilitare retele de apă pe o lungime de aproximativ 11km;
  • Reabilitare retele de canalizare pe o lungime de aproximativ 3,9km;

Termenul de execuție a lucrărilor este de 21 luni de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea contractului este de: 15.799.000,00 lei fără TVA.

Potrivit prevederilor din contractul ce are în vedere reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din zona Petroșani Nord urmează a fi efectuate următoarele lucrări:

  • Reabilitare retele de apă pe o lungime de aproximativ 7,4km;
  • Reabilitare retele de canalizare pe o lungime de aproximativ 7,2km

Termenul de execuție a lucrărilor: 21 luni de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea contractului este de: 17.215.999,00 lei fară TVA

”Proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020” presupune investiții majore în serviciile de alimentare cu apă și canalizare, urmând ca lucrările de modernizare să fie derulate pe aria a șase localități din zona de operare (municipiile Petroșani, Lupeni, Vulcan și orașele Aninoasa, Petrila şi Uricani). Contractul de finanţare a fost semnat în mai 2017 şi are o valoare totală de 384.329.650,38 de lei, din care, valoarea eligibilă prin Fondul de Coeziune este de 275.186.442,38 de lei”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

”Firma noastră a mai executat o serie de lucrări în ceea ce înseamnă configurarea unei infrastructuri publice de alimentare cu apă și canalizare la standardele cerute de un proiect european și în anii precedenți. Mă bucur că reușim să contribuim la continuarea implementării unui proiect ambițios pentru care Apa Serv a accesat bani europeni, un proiect care va aduce mai mult confort pentru cetățenii din Petroșani și o calitate sporită a serviciului de alimentare cu apă și canalizare”, a declarat la rândul său, Doru Tamaș, reprezentantul antreprenorului lucrărilor.

[slideshow_deploy id=’27126′]