Încep lucrările de modernizare a falezei Jiului din orașul Uricani

Unul dintre proiectele majore pe care administrația publică locală din orașul Uricani dorește să le implementeze pentru a schimba radical imaginea acestei localități este cel prin care ediii doresc să modernizeze faleza Jiului de vest, pe porțiunea cuprinsă între cele două poduri peste Jiu din zona centrală a orașului, pe o lungime de circa o jumătate de kilometru.

În acest scop, Primăria Uricani a accesat fonduri europene în valoare de peste 10 milioane de lei. În urma licitației organziate pentru atribuirea contractului de execuție al acestei lucrări, o asociere de firme, respectiv Rom-Adria SRL, Prest Construct SRL, Prometal SRL și Viva Construct SRL, s-au realizat și importante economii, prețul stabilit în urma licitației fiind de 7,23 milioane de lei.

Contractul de lucrări a fost deja semnat de cele două părți, iar Primăria Urican a emis și ordinul de începere al lucrărilor. În opinia primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, în urma implementării acestui proicet, intitulat ”Regenerare urbană – faleza Jiului din orașului Uricani”, această zonă va devebi una dintre cele mai frumoase locuri de promenadă pentru cetățenii din Uricani dar, crede edilul, și un punct de atracție pentru turiști care tranzitează din ce în ce mai des aceast zonă aflată la intrarea în Parcul Național Retezat. Potrvit proiectului, pe faleza Jiului de Vest vor fi amenajate zone verzi, alei de promenadă cu locuri de odihnă și iluminat ornamental, piste pentru biciclete și locuri de joacă pentru copii.

Reprezentanții beneficiarului așteaptă ca, în aceste zile, constructorii să înceapă deja lucrările de execuție , mai ales că aceștia și-au asumat, potrivit cerințelor din caietul de sarcini, finalizarea cestui proiect în termen de maxim 12 luni.

[slideshow_deploy id=’20328′]