Iarna nu se dă dusă din Sarmizegetusa Regia

Zăpada care a acoperit situl arheologic, a creat în capitala regatului dac un peisaj mirific, însă continuă să pună probleme turiștilor care doresc să viziteze Sarmizegetusa Regia.

„Le recomandăm celor care plănuiesc să viziteze situl în zilele următoare să circule prudent, doar cu autoturisme care au tracțiune integrala și lanțuri antiderapante. Pe ultimul tronson de drum, porțiunea Valea Albă, se circulă extrem de dificil. Există de asemenea pericol de avalanșe. Zona pietonală este parțial utilizabilă, stratul de zăpadă atinge 70cm. Angajații administrației au reușit cu ajutorul frezei de zăpadă să facă mici cărări în interiorul sitului arheologic. Sarmizegetusa Regia oferă un adevărat spectacol pe timpul iernii, dar din nefericire zăpada face ca accesul în sit să fie și mai complicat” se arată într-o informare a Consiliului Județean Hunedoara.