Vulcanul a făcut primul pas spre înfrățirea cu muncipiul Bor din Serbia

După localitatea Ialoveni din Republica Moldova, cu care municipiul Vulcan s-a înfrățit anul trecut, o nouă relație de înfrățire a acestei localități din Valea Jiului a fost deschisă, în aceste zile, în municipiul Bor din Serbia.

Astfel, vineri 5 aprilie a avut loc la Primăria din municipiul Bor – Serbia, întâlnirea oficială dintre reprezentanții celor două primării, în vederea semnării primului document care deschide calea de cooperare și apropiere între cetățenii celor două comunități. Primăria municipiului Vulcan a fost reprezentată la aceste eveniment de viceprimarul Cristian Merișanu iar primăria din Bo, de către primarul Alexandar Milikic. Această întâlnire a fost programată în iarnă, ca urmare a vizitei unui grup de reprezentanți ai societății civile din Bor, invitați de primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, la manifestările ocazionate de Unirea Principatelor Române.

La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai Guvernului Sîrb, ai Universității din Craiova și ai Facultății Tehnice din DrobetaTurnu-Severin, precum și cei ai cluburilor Rotary din districtul Serbia-MunteNegru ( RC Bor) și din districtul 2241 România-Republica Moldova ( RC Craiova și RC Petroșani-Valea Jiului), care sunt practic premergătorii acestui demers important pentru comunitatea Vulcanului.

Vicepimarul Vulcanului, Cristian Merișanu a prezentat, în discursul său,  elementele principale care definesc municipiul Vulcan și posibilitățile de apropiere dintre cele două localități. La rândul său, primarul municipiului Bor a vorbit despre similaritățile de natură economică, academică, socială, culturală, pe care cele două localități le au.

”Municipiul Bor este la fel ca si municipiul Vulcan, o localitate minieră dedicată însă extragerii de Cupru și Aur, iar în Bor își desfășoară activitatea Facultatea Tehnică Minieră a Universității din Belgrad. Din totalul populației de aprox. 40.000 locuitori, peste 15% sunt români-vlahi proveniți de pe Valea Timocului.
Legăturile culturale existente deja între România și Serbia, parteneriatele de natură economică și academică sunt argumente suplimentare ale deschiderii noastre către această zonă din Balcani”, a declarat viceprimarul Cristian Merișanu.

Următorul pas în coagularea relațiilor de înfrățite dintre cele două localități constă în  demararea procedurilor pentru înfrățirea celor două localități și stabilirea programului comun de activități în care să fie cuprinși cetățeni de toate vârstele din cele două municipii.