joi, mai 16th, 2019

 

Universitatea din Petroșani are și în 2019 un laureat al Galei Profesorului Bologna

”Gala Profesorului Bologna” este un proiect de tradiţie al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), ajuns anul acesta la a XII-a ediţie. Scopul său principal este îmbunătăţirea sistemului de învăţământ superior din România prin premierea și promovarea profesorilor ce formează generaţii, reprezintă adevărate valori şi sunt modele pentru studenţi. Bazele întregului demers le constituie conceptul de învăţământ centrat pe student, în care studentul nu mai este perceput ca un subiect pasiv în procesul de educare şi instruire, ci este considerat partener al profesorului în dobândirea cunoştinţelor, construindu-și propriulCItește mai departe


30.000 de lei pentru amenajarea unui nou loc de joacă la Vulcan, obținuți de prof. Ecaterina Illyes de la UCDM

În calitatea sa de membru al Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare, prof. Ecaterina Illyes din Vulcan, directorul Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan, a aplicat în cadrul unui proiect derulat la nivel național de UCDM. Proiectul a fost selectat la finanțare, astfel încât Școala gimnazială nr. 4 beneficiază de fonduri în valoare de 30.000 de lei pentru dotarea grădiniței din vecinătatea Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan cu noi echipamente de joacă. De altfel, în aceste zile, în curtea Grădiniței arondate Școlii 4 au început deja lucrările de montare a noilor echipamente careCItește mai departe


Investiții pentru modernizarea Grădiniței nr. 1, la Uricani

Investițiile publice care au ca subiect modernizarea unităților educaționale din orașul Uricani sunt o activitate constantă pentru edilii acestei localități, chiar dacă, în general, grădinițele și școlile din oraș au fost reabilitate deja în totalitate de-a lungul ultimilor ani. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu este însă de părere că atunci când vine vorba despre infrastructura din educație, orice nouă investiție ce are ca scop modernizarea școlilor și grădinițelor este întotdeauna binevenită. Cu această convingere a pornit la drum administrația locală de la Uricani și atunci când a realizat un nouCItește mai departe


Demonstrație RobotX în Cetatea Devei

Echipa RobotX Hunedoara coordonată de prof. Mircea Nistor va fi prezentă sâmbătă, 18 mai 2019, în Cetatea Devei, acolo unde va avea loc evenimentul intitulat ,,RobotX la Cetate”, organizat în parteneriat cu administrația locală din Deva Participanții la eveniment vor avea ocazia să afle mai multe despre robotică și să ia parte la demonstrații live cu ,,Cyclone”, cel mai nou robot al echipei. Acesta îndeplinește sarcinile de joc specifice temei FTC 2018-2019, Rover Ruckus, simulând sarcini specifice unui rover ce explorează planete necunoscute (cum ar fi colectarea și sortarea de minerale).CItește mai departe


La Lupeni se deschide un nou parc de joacă pentru copii

Mai este puțin de lucru până la finalizarea investiților publice care se vor materializa în deschiderea unui nou parc de joacă pentru copii. Acesta va fi amplasat în zona centrală a localității, în imediata vecinătate a Școlii Gimnaziale nr. 3. Aici, angajații Primăriei municipiului Lupeni au reușit să reamenajeze un teren care nu avea nici un fel de utilitate, transformându-l într-un nou parc de joacă pentru copii. Astfel, locul a fost împrejmuit cu un gărduleț ornamental, pentru a asigura protecția copiilor, au fost montate instalații de joacă noi și, înCItește mai departe


Facebook anunță noi reguli pentru filmarile live. Ce pățesc utilizatorii care încalcă politicile de postare

Facebook a anunţat o nouă strategie one-strike, valabilă pentru utilizatorii care încalcă regulile de postare în Live Stream: de acum va mai fi tolerată doar o singură încălcare a regulilor de postare. În funcţie de gravitatea abuzului descoperit, utilizatorii pot primi interdicţie temporară pentru folosirea modului Live Stream, până la blocarea contului de Facebook. Scopul nostru este să diminuăm riscul de comitere a abuzurilor în Live, încurajând totodată oamenii să folosească această funcţie intr-un mod pozitiv”. Noile reguli pentru Live Stream se aplică şi cazul utilizatorilor care redistribuie fără niciCItește mai departe


Automate pentru calcularea şi depunerea Declaraţiei unice, amplasate în sediile unităților fiscale teritoriale

Agenția Națională de Administrare Fiscală pune la dispoziția contribuabililor, în sediile unităților fiscale teritoriale, calculatoare destinate auto-servirii pentru a facilita îndeplinirea obligațiilor fiscale. Prin intermediul acestor calculatoare, contribuabilii pot depune “Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, scrie ANAF într-un comunicat emis azi. Potrivit normelor legale în vigoare, Declarația unică se depune online, până la data de 31 iulie 2019. Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale,CItește mai departe


Programul “Prima Casă” se modifică: Ratele variabile ar urma să fie înlocuite cu cele fixe

Programul “Prima Casă” va suferi noi schimbări! Ratele variabile ar urma să fie înlocuite cu cele fixe, potrivit celei mai vehiculate variante. Analiștii economici așteaptă să vadă la ce nivel vor fi stabilite aceste rate, având în vedere evoluția inflației. Guvernatorul BNR spune că deja jumătate din credite sunt cu dobânzi fixe. Oficialii de la Ministerul Finanțelor spun că vor să modifice programul guvernamental pentru a reduce costurile pentru debitori. Potrivit analiștilor economici, pentru creditele ipotecare pe termen lung, o rată fixă ar fi mult mai mare decât cea actuală.CItește mai departe


Mai sunt 3 săptămâni în care ONG-urile din județ pot cere finanțare pentru proiecte de la Consiliul județean

Consiliul județean Hunedoara informează că au mai rămas aproape 3 săptămâni până la finalul perioadei în care organizațiile neguvernamentale (ONG) din județ pot depunere proiecte pentru a primi finanțare în baza Legii 350/2005! Domeniile pentru care se acordă finanţări nerambursabile şi sumele aprobate pentru anul 2019 sunt următoarele: ✅ Promovarea valorilor culturale – programe şi proiecte de interes zonal, inclusiv cultură scrisă – 400.000 lei; ✅ Organizarea activităţilor şi acţiunilor ştiinţifice, învăţământ, tineret – 400.000 lei; ✅ Sprijinirea organizării competițiilor sportive, precum și a altor activități sportive – 1.000.000 lei; ✅ Sprijinirea cultelor religioaseCItește mai departe


Geoparcul de la Hațeg a primit cartonaș verde din partea UNESCO pentru următorii patru ani

Structurile de coordonare ale UNESCO și Rețelei Geoparcurilor Internaționale au reconfirmat oficial statutul de sit internațional, pe următorii patru ani, pentru Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, statut administrat de Universitatea din București. Geoparcul a primit ”cartonaș verde” și recunoașterea oficială de membru al rețelelor Globală și Europeană a Geoparcurilor Internaționale UNESCO. În procesul de revalidare UNESCO, un geoparc poate primi ”cartonaș verde”, ce presupune îndeplinirea criteriilor de recunoaștere ca sit UNESCO, ”cartonaș galben”, reprezentând o perioadă de grație de 2 ani pentru remedierea neconcordanțelor privind acest statut, sau ”cartonaș roșu” careCItește mai departe


Cenaclul ”Lumină Lină”, a doua ”minune” a Ierusalimului în concert la Petroșani de ”Ziua Independenței Doinei Românești”

Un reportaj de DOREL NEAMȚU Nimic nu este mai sfânt decât să auzi, într-un cadru împodobit cu crengi verzi de brad, ce parcă anunță Crăciunul, cu ramuri lungi și puternice de fag și cu trunchiuri mari de stejari seculari, cântecul fără egal al privighetorilor între urletele înfiorătoare ale animalelor de pradă, gata să-l ucidă odată cu uciderea trupurilor tuturor acestor păsări măiastre. Cântecul este cuvântul rodit din Sămânța miraculoasă, lăsată aici pe pământ din neantul necunoscut la care mintea omenească nu poate ajunge vreodată. O mână de ucenici ai credinței,CItește mai departe


Tur al muzeelor petrilene, ghidat de Ion Barbu, în ”Noaptea Muzeelor”

Oportunitatea unei simple întâlniri cu maestrul caricaturii românești contemporane, Ion Barbu este ea însăși o șansă ce nu trebuie ratată. Atunci însă când aceasta vine la pachet cu oportunitatea de a vizita unele dintre cele mai inedite spații muzeale din România, care există aici, în Valea Jiului, beneficiind de un tur ghidat de Ion Barbu, trebuie să fii de-a dreptul nebun să ai o altă opțiune. Din fericire pentru concitadinii lui Ion Barbu din Petrila și din întreaga Vale a Jiului, dar și pentru cei care vor să participe laCItește mai departe


Ce gânduri de viitor are primarul Tiberiu Iacob Ridzi ?

Un moment inedit astăzi la sărbătoarea Zilei Familiei de la Petroșani a fost acela în care, în dorința de a pune capăt diverselor zvonuri lansate pe la colțuri, primarul municipiului Petroșani și-a făcut publice intențiile de viitor, atât în plan profesional, cât și familial. ”Dacă tot suntem într-un cadru atât de relaxat, pentru că în oraș sunt tot felul de zvonuri, cum că eu aș divorța, vreau să fac și eu un anunț: Nu divorțez! De altfel, nici nu am avut de gând vreodată să divorțez. Eu îmi iubesc foarteCItește mai departe