miercuri, iunie 12th, 2019

 

Exponatul lunii iunie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, propune publicului, în cadrul proiectului Exponatul lunii iunie 2019, o nouă piesă din patrimoniul istoric muzeistic. Este vorba despre un obiect textil, o eșarfă de culoare galbenă, donată instituției muzeale în anul 1976 de Valeriu Pascu. Acesta a purtat eșarfa cu ocazia unui zbor demonstrativ pe care Aurel Vlaicu l-a efectuat în Orăștie în vara anului 1912, la puțin timp după succesul înregistrat la mitingul aviatic de la Aspern (Austria), potrivit dr. Daniel Iancu, Cercetător Științific III, Secția deCItește mai departe


Audiențe la Biroul CJ Hunedoara din Valea Jiului

Zi plină la Biroul Teritorial din Petroșani al Consiliului județean Hunedoara, unde administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a discutat cu zeci de persoane din Valea Jiului despre diverse probleme cu care acestea se confruntă. „Chiar dacă de multe ori, oamenii vin cu probleme și situații care nu sunt în zona de responsabilitate a Consiliului județean sau a instituțiilor din subordinea acestuia, am încercat ca, prin dialog cu alte instituții sau autorități publice locale, să facem în așa fel încât, acolo unde este posibil, să rezolvăm problemele cetățenilor. PentruCItește mai departe


Cum te taxează ANAF pentru neplata la termen, nedeclarare sau declarare incorectă. Ghidul restanțierului

ANAF anunță măsuri drastice care îi vizează pe pe toți românii. Instituția a distribuit, deja, un nou ghid prin care informează  firmele, dar și populația despre dobânzi şi penalităţi în caz de neplată la termen, nedeclarare sau declarare incorectă a obligaţiilor fiscale. Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. Nivelul dobânzii este de 0,02% – pentru fiecare zi de întârziere Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% – pentru fiecare zi de întârziere Dobânzile şi penalităţile deCItește mai departe


Rusalii 2019: Salariații se vor bucura de un weekend prelungit, săptămâna viitoare

Luna iunie are, anul acesta, trei zile libere pentru angajați, indiferent dacă aceștia lucrează la stat sau la privat. Acestea sunt Ziua copilului, care a trecut deja, și prima și a doua zi de Rusalii, care vor aduce un weekend prelungit săptămâna viitoare. Zilele libere legale sunt stabilite exclusiv prin Codul muncii, iar, în aceste zile, angajatorii sunt obligați să acorde compensații legale salariaților care sunt nevoiți să se prezinte la lucru. În luna iunie 2019, salariații beneficiază de trei zile libere, 1, 16 și 17 iunie, respectiv Ziua copiluluiCItește mai departe


Programul „O familie, o casă”: Cei ce cumpără locuințe vor putea cere băncii o perioadă de grație de până la trei ani

Programul „O familie, o casă”: cei ce își vor cumpăra locuințe prin vor putea cere băncii o perioadă de grație, adică o perioadă în care să nu plătească rate, dar durata acesteia nu va putea fi mai mare de trei ani, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență a Guvernului ce se află în dezbatere publică la Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Guvernanții intenționează, potrivit Proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri în vederea implementării programului “O familie, o casă”, să înlocuiască programul Prima Casă cu o variantăCItește mai departe


ANCOM a lansat o aplicația care permite clienților SĂ REZILIEZE contractul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii

ANCOM a lansat o aplicația care permite clienților SĂ REZILIEZE contractul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii. Pentru că trăim într-o lume în care există aplicații pentru orice, tocmai s-a lansat și aplicația care permite clienților să rezilieze abonamentul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii din contract. Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a relansat www.netograf.ro, o aplicație care permite utilizatorilor să verifice viteza de transfer a datelor furnizată de operatorii telecom. În cazul în care există abateri semnificative și repetate cu privire la parametri tehnici stabiliți prin cabonament, clientulCItește mai departe


VIDEO / Zăpadă de aproape 6 metri pe Transfăgărășan, în plină vară. Oficial, drumul se va deschide pe 1 iulie

În plină vară, Transfăgărășanul (DN7C) ne oferă încă imagini de iarnă. Acolo, drumarii acţionează acum, în luna iunie, pentru curăţarea zăpezii, care pe unele porţiuni depășește 5-6 metri grosime. Potrivit lui Robert Elekeș, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, în acest moment se lucrează la eliberarea unui sens, până sus, astfel încât utilajele să poată acționa mai ușor. “Treaba merge destul de greu, că e stratul destul de gros, ajungând și la 6 metri pe alocuri. Curățarea zăpezii e doar primul pas, deoarece apoi trebuieCItește mai departe