Rusalii 2019: Salariații se vor bucura de un weekend prelungit, săptămâna viitoare

Luna iunie are, anul acesta, trei zile libere pentru angajați, indiferent dacă aceștia lucrează la stat sau la privat. Acestea sunt Ziua copilului, care a trecut deja, și prima și a doua zi de Rusalii, care vor aduce un weekend prelungit săptămâna viitoare. Zilele libere legale sunt stabilite exclusiv prin Codul muncii, iar, în aceste zile, angajatorii sunt obligați să acorde compensații legale salariaților care sunt nevoiți să se prezinte la lucru.

În luna iunie 2019, salariații beneficiază de trei zile libere, 1, 16 și 17 iunie, respectiv Ziua copilului și Rusaliile.

Însă, din nefericire pentru angajații care au un program normal, adică de luni până vineri, două dintre aceste zile (1 și 16 iunie) pică în weekend, așa că ei vor beneficia de o singură zi liberă – pe 17 iunie, în a doua zi de Rusalii. Așadar, salariații vor avea parte de un weekend prelungit săptămâna viitoare.

Pentru celelalte categorii de angajați, cei care lucrează în weekend, angajatorii (indiferent dacă sunt din mediul public sau privat) sunt obligați să ofere cele două zile libere, dintre care una a trecut deja.

ziarulunirea.ro