Stadionul Jiul din Petroșani va purta numele ”Petre Libardi”

Consiliul local al municipiului Petroșani a aprobat propunerea primarului Tiberiu Iacob Ridzi de a atribui stadionului Jiul numele fostului fotbalist și antrenor Petre Libardi. De altfel, fostei legende a fotbalului din Valea Jiului care a fost Petre Libardi i-a fost atribuit de către municipalitatea din Petroșani, în anul 2001 și titlul de Cetățean de onoare al municipiului Petroșani.

În onoarea acestui sportiv de excepție, a cărui carieră sportivă atât ca jucător dar și ca antrenor se confundă practic cu o bună parte din istoria clubului sportiv Jiul Petroșani, pe care Petre Libardi l-a slujit din anul 1963, vreme de aproape o jumătate de secol, în anul Centenar al CS Jiul Petroșani, principalei arene sportive a Văii Jiului îi va fi atribuit numele acestuia.

Potrivit argumentației primarului Tiberiu Iacob Ridzi, la proiectul de hotărâre, însăși cariera sportivă a lui Petre Libardi dar și dragostea și devotamentul cu care acesta servit clubul petroșenean justifică acest demers, apreciat în egală măsură de sportivi și suporteri. ”Petre Libardi a evoluat la Jiul Petroșani în aproape 100 de meciuri în Divizia B și alte 239 meciuri în Divizia A (locul 4 la Jiul Petroșani, într-un clasament al tuturor timpurilor), marcând 46 de goluri (locul 4 la Jiul Petroșani, într-un clasament al tuturor timpurilor). A jucat la Jiul Petroșani 12 campionate, în perioada 1963-1975 și a fost căpitanul echipei în două finale ale Cupei României: în anul 1972 (0-2 cu Rapid) și anul 1974 (4-2 cu Poli Timișoara). A jucat de asemenea, în Cupa Cupelor (0-3 și 2-0) cu Dundee United, fiind căpitanul Jiului. De menționat este și faptul că Petre Libardi a jucat în ehcipa națională de tineret și în echipa națională de seniori”, explică primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

De asemenea, Petre Libardi a fost și antrenor al CS Jiul Petroșani, în anii 1981 – 1982 și 1990 – 1991, când echipa evolua în Divizia A la fotbal.

Petre Libardi s-a nãscut pe 27 august 1942 la Câmpulung Muscel și a plecat dintre cei vii pe 14 august 2005.