Primul sens giratoriu de la Lupeni prinde contur

Muncitorii de la apreciata companie de construcții Zona D din Valea Jiului s-au mobilizat exemplar astfel încât, în ultimele zile, pe șantierul lucrărilor de infrastructură edilitare de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Lupeni a fost deja configurat viitorul sens giratoriu, care va asigura fluidizarea circulației la intersecția principalei artere rutiere din localitate cui drumul de centură, respectiv cu drumul care asigură accesul spre curtea Spitalului Municipal din Lupeni.

Acesta este primul sens giratoriu amenajat pe un drum public în municipiul Lupeni, iar autoritățile locale ți-au propus ca, prin realizarea acestui proiect, să răspundă nu doar cerințelor de trafic ci să amenajeze și un elegant reper de arhitectură urbană în zona centrală a municipiului Lupeni. Prin amplasarea acestui sens giratoriu sunt puse, în același timp, în valoare, două din principalele monumente artistice dedicate mineritului, respectiv Statura minerului realizată de Teodosie Cuciuc și ansamblul statuar Lupeni 29 realizat de maestrul Ion Irimescu.

Primarul municipiului Lupeni apreciază că, dacă vremea se va menține bună în continuare, există toate șansele ca lucrările să fie finalizate chiar în cursul acestei luni. ”Ne bucurăm că putem să avansăm în graficul pe care l-am făcut cu lucrările la drum și cu configurarea primului sens giratoriu de pe raza municipiului Lupeni.  Acesta era necesar, atât pentru siguranța auto și pentru fluidizarea traficului rutier în zonă, dar și pentru a schimba radical aspectul arhitecturii urbane din zona centrală a municipiului Lupeni. Este vorba de o lucrare cuprinsă în cadrul proiectului privind modernizarea Bulevardului Tudor Vladimirescu, lucrare care se va dovedi nu doar utilă ci și foarte frumoasă”, spune primarul Lucian Resmeriță.

În același timp, primarul municipiului Lupeni precizează că tot în această zonă, vor urma și o serie de lucrări de modernizare a trotuarelor, pe partea dreaptă a drumului spre Petroșani, chiar din dreptul sensului giratoriu de la Spital și până în zona Braia.