vineri, septembrie 13th, 2019

 

Bustul din bronz al lui Eminescu, realizat de artistul petrilean Petru Birău, va fi dezvelit la Montreal

Un bustul din bronz reprezentându-l pe marele poet Mihai Eminescu, lucrare artistică realizată de petrileanul Petru Ilie Birău, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Doctor în Arte vizuale, va fi dezvelit Duminică, 22 septembrie 2019, în orașul Canada, la Montreal, în cadrul unui eveniment organizat la Centrul Cultural Român și Catedrala Ortodoxă Română ,,Buna vestire”, eveniment la care va fi prezent și apreciatul artist hunedorean. Inițiatorul și finanțatorul acestui proiect cultural este scriitorul Leonard Ionuț Voicu, Președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români și al Cenaclului ,,Mihai Eminescu” dinCItește mai departe


Cei mai buni pompieri hunedoreni ai anului 2019 premiați la Deva

Momentul aniversar marcat de împlinirea a 171 de ani de la luptele pompierilor bucureșteni cu otomanii coincide cu aniversarea pompierilor din România. Cu această ocazie un ofițer și 7 subofițeri, din cadrul I.S.U. Hunedoara, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă au fost înaintați în grad înainte de termen. Totodată, au fost evidenţiați și onorați cei mai dedicaţi pompieri în cadrul premierilor anului 2019. Pompierul anului a fost desemnat plutonierul major Mihai Bucur iar paramedicul anului domnul Andrei Antonie. Potrivit prefectului județului Hunedoara,CItește mai departe


Investiții pentru dezvoltarea turismului în județul Hunedoara derulate de CJH

Impulsionarea activităților din turism reprezintă priorități pe agenda Consiliului județean Hunedoara, care-și dorește să încurajeze acest sector economic ce poate deveni un motor de dezvoltare al regiunii, mai ales având în vedere faptul că județul Hunedoara are un potențial deosebit în ceea ce privește oferta de turism de toate categoriile. În acest scop, după ce așa cum arată reprezentanții forului legislativ județean, în perioada 2012-2016, atât alocările și investițiile, cât și numărul evenimentelor organizate au fost modeste, în ultimii trei ani, turismul a revenit în atenția conducerii Consiliului Județean Hunedoara. Astfel,CItește mai departe


Întâlnire de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva

Epoca medievală, va reînvia timp de trei zile, la Deva, în cadrul unui eveniment care debutează vineri, 20 septembrie 2019, sub genericul „Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva”. Astfel, devenii şi turiştii care vor vizita capitala judeţului în perioada 20–22 septembrie 2019 vor putea fi martori ai unor reprezentații inedite, oferite de Ordinul Cavalerilor Lup, Lăncierii Cetăţii Ardud, Străjerii Cetăţii Neamţu’, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Garda Cetăţii Deva, Cimpoierii din Transilvania și Ansamblul de dans medieval ”Renaissance” Deva. „Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva” vine însoțităCItește mai departe


Artistul Gheorghe Julei vernisează o expoziţie de sculptură în lemn, în Cetatea Deva

Fortăreaţa medievală, simbol al municipiului Deva va găzdui duminică, 15 septembrie 2019, o expoziţie de sculptură în lemn cu tematică diversă. Peste 30 de lucrări ale artistului Gheorghe Julei, membru al Filialei Hunedoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România vor fi expuse pe Platforma de Sud-Est a Cetăţii Deva, între orele 11:00-19:00. Sculptorul spune că ,,a plecat de la rădăcinile naturii” şi a ajuns să modeleze adevărate opere de artă ancorate în istorie, religie, viaţa cotidiană etc. Artistul a mai expus şi în alte oraşe ale României: Hunedoara, Petroşani, Suceava,CItește mai departe


Filmele săptăpmânii 13-19 septembrie, la Cinema Luceafărul din Vulcan

Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 13-19 septembrie 2019, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipuiul Vulcan este următorul: O belea de căţel – 3D Dublat / Trouble (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 13:00 Cod roşu în serviciile secrete / Angel Has Fallen (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică 15:00 It: Capitolul 2 / It: Chapter 2 (N-15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică 17:00 Downton Abbey (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Vineri, Sâmbătă, Duminică 20:00 Rambo: Ultima luptă (Avanpremieră) Joi 18:00 Ad Astra (Avanpremieră) JoiCItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara: ”La mulți ani, pompierilor hunedoreni !”

Întru-un mesaj transmis de Consiliul județean Hunedoara cu prilejul aniversării Zilei Pompierilor, reprezentanții forului legislativ județean arată că bătălia din Dealul Spirii din 13 septembrie 1848, de la Bucureşti, a fost un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor armatei române moderne. În memoria acelui eveniment și acelor eroi, în fiecare an, în semn de omagiu și recunoștință, în România sărbătorim Ziua Pompierilor din România. ”La mulți ani, pompierilor hunedoreni! Vă dorim multă putereCItește mai departe


Absolvenții de zece din județul Hunedoara, premiați la sediul ISJ Hunedoara

La doar câteva zile de la debutul noului an școlar, cei mai buni dintre absolvenții promoțiilor anului școlar precedent, care au finalizat examenul de Evaluare Națională, respectiv examenul de Bacalaureat, au fost invitați la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, acolo unde a avut loc festivitatea de premiere a acestora. Cei 6 absolvenți hunedoreni de nota 10 la Evaluarea Națională și cei 3 absolvenți de nota 10 la Bacalaureat au fost premiați în prezența prefectului județului Hunedoara – Tiberiu Fabius Kiszely, ai Consiliului județean Hunedoara, ai Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara șiCItește mai departe


Informare Apa Serv privind lucrările de investiții programate în perioada 16-20 septembrie la Petroșani

Apa Serv Valea Jiului informează că, în cele două zone de sectorizare a investițiilor din municipiul Petroșani – Petroșani Nord și Petroșani Sud – în cadrul contractelor de lucrări finanțate din fonduri europene pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Petroşani, investiții care fac parte din proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, lucrările constructorului vor continua în saptămâna 16 -20 septembrie 2019, după următorul program: Pentru contractul de lucrări ”VJ-CL-05 – Reabilitarea retelelor de apă și canalizare PetroșaniCItește mai departe


Concert inedit de vibrafon și marimbă, susținut de Alexandru Anastasiu la Uricani

Casa de cultură din orașul Uricani este sâmbătă, 14 septembrie 2019, gazda unui eveniment muzical inedit, în premieră în acest oraș din Valea Jiului,  în cadrul concertului de vibrafon și marimbă oferit de percuționistul Alexandru Anastasiu publicului din această localitate. Intitulat ”Autumn Vibes”, concertul de vibrafon și marimbă reprezintă o călătorie muzicală inedită și o experiență deosebită pentru public, cu atât mai mult cu cât protagonist al spectacolului artistic este percuționistul Alexandru Anastasiu, împreună cu grupul de percuționiști ”Autumn Vibes Percussion”. Percuţionistul Alexandru Anastasiu este unul dintre cei mai valoroşi instrumentiştiCItește mai departe