Aparatură medicală nouă pentru Spitalul de Urgență Petroșani

Modernizarea Spitalul de Urgență din Petroșani, este numitorul comun al acțiunilor derulate în această direcție atât de echipa managerială a celei mai mari unități medicale din Valea Jiului, cât și a administrației publice locale de la Petroșani care coordonează activitatea acestui spital.

După cum se știe, în ultimii ani, fie cu fonduri europene sau guvernamentale, fie cu fonduri de la Bugetul local sau din fondurile proprii ale unității medicale, au fost realizate o serie de investiții care au vizat atât reabilitarea și modernizarea spațiilor, a saloanelor și cabinetelor medicale, cât și modernizarea unităților de prestări servicii din Spital (bucătărie, spălătorie, centrala termică etc.). Chiar și în prezent, Spitalul de Urgență din Petroșani este subiect al unei investiții semnificative privind creșterea capacității și modernizarea tuturor serviciilor spitalicești, inclusiv prin construirea unui nou corp de clădire.

În egală măsură, după cum apreciază directorul Spitalului de Urgență din Petroșani, dr. Alin Vasilescu, se fac pași esențiali în dotarea cabinetelor medicale de specialitate și, mai ales, a sălilor de operație, cu aparatură medicală nouă, absolut necesară pentru activitatea medicilor. Numai în cursul acestei luni, spre exemplu, au fost realizate investiții în valoare de circa 14 miliarde de lei vechi, din care peste 4 miliarde de lei vechi au revenit acestui tip de achiziții. Cu acești bani, au fost achiziționate 6 lămpi pentru sălile de operaţie, un dermatom, un turn de laparoscopie urologică şi două aparate de anestezie.

Noile echipamente au sosit în aceste zile la Petroșani, iar în cursul zilei de joi, 26 septembrie și primarul municipiului Petroșani a fost prezent la Spital pentru a se asigura că aceste investiții sunt valorificate de unitatea medicală. ”Mă bucur că reușim să facem aceste investiții la Spitalul de Urgență din Petroșani, care au drept scop, până la urmă, creșterea calității serviciilor medicale pentru pacienți și care în vin în completarea eforturilor pe care le fac medicii de la spital. Acum, în toate cele 6 săli de operaţie ale Spitalului din Petroșani, după cum am putut constat și eu astăzi, aparatura este nouă, iar toate aceste echipamente nu fac decât să îmbunătăţească condiţiile de lucru pentru personalul medical”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.