Încă o sală sport la Petroșani. Beneficiari, elevii Școlii gimnaziale ”IG Duca”.

Compania Națională pentru Investiții va construi o nouă sală de sport pe raza municipiului Petroșani. Potrivit unei decizii adoptate recent de Consiliul local Petroșani, în acest scop municipalitatea a predat către CNI amplasamentul pe care urmează să fie construită această sală de sport.

Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, este vorba despre o suprafață de teren de 855 mp, în vecinătatea sediului nou al Școlii gimnaziale ”IG Duca”, pe care urmează să fie realizat acest obiectiv de investiții. CNI va finanța integral construcția propriu-zisă a sălii, iar de la bugetul local al municipiului Petroșani vor fi asigurate costurile racordurilor la utilități (enegie electrică, apă-canal, gaz sau alt tip de combustibil pentru încălzire etc.)

”Vorbim despre un obiectiv didactic pe care conducerea Școlii Gimnaziale IG Duca l-a solicitat în vederea construirii unei săli de sport în vederea desfășurării în bune condiții a orelor de a disciplina Educațe fizică. În luna martie, am aplicat pentru Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul ”Săli de sport” pentru acest obiectiv de investiții, pe amplasamentul vechiului teren de sport al școlii. În luna septembrie, CNI a luat în evidență proiectul, iar pentru promovarea lui a solicitat mai multe documente, printre care și hotărârea de Consiliu Local privind predarea amplasamentului. Urmează etapele următoare care se vor concretiza, în cele din urmă, cu construirea acestei noi săli de sport din municipiul Petroșani, care va fi pusă la dispoziția elevilor de la școala IG Duca”, a declarat Tiberiu Iacob – Ridzi, primarul municipiului Petroșani.